Satul MUZEU de artă, într-un peisaj de poveste, la poalele Munţilor Rodnei. „Rolls Royce-ul din lanul de porumb”

Un sat tradiţional, cu căsuţe de poveste, lucrate manual până în cele mai mici detalii, un sat unde artiştii sunt liberi să creeze, departe, în munţi, printre zecile de opere deja existente aici...

„Muzeul de artă comparată este un adevărat Rolls-Royce într-un lan de porumb” povesteşte amuzat artistul spunând că această comparaţie i-a fost inspirată de un american care a ajuns la Sângeorz-Băi.

De peste 20 de ani lucrează să ridice Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, un muzeu unic, care în fiecare an se reinventează. Pasiunea pentru obiectele tradiţionale o moşteneşte din copilărie şi, după ce a cutreierat lumea în lung şi în lat, a descoperit că numai acasă, la Sângeorz-Băi, poate avea libertatea pe care şi-o doreşte. E fericit şi mulţumit că a reuşit într-o viaţă de artist să creeze lucruri unice în ţară şi peste hotare, iar admiraţia artiştilor atraşi de liniştea din satul de artă îi oferă recunoaşterea şi satisfacţia lucrului bine făcut.

„Ideea muzeului a început prin clasa a VIII-a, prin profesorul meu, Iosif Ioan Balu, care mi-a insuflat plăcerea colecţionării obiectelor. Dânsul a creat primul muzeu pentru elevi făcut de un profesor de desen, muzeu care avea obiecte etnografice. După care am preluat eu muzeul şi l-am refăcut. A fost un fel de replică diferită la muzeele şcolare demne de «Cântarea României», care erau toate înfiinţate pe acelaşi principiu... Eu am făcut acest muzeu care e altfel, este o cercetare de artist în relaţie cu obiectele. Am adunat obiecte numai din Sângeorz-Băi, le-am recreat sub forma de instalaţii şi le-am pus în relaţie cu arta artiştilor contemporani invitaţi. Ştiam că artistul are preocupări din zona acesta, a obiectului, iar plecând de la această cercetare am făcut un muzeu de artă comparată, pornind de la arta tradiţională, pe care am creat o instalaţie cu patriciparea artistului contemporan”, povesteşte Maxim Dumitraş.

Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, situat chiar în centrul staţiunii, într-o clădire cu patru nivele, găzduieşte lucrări de artă contemporană: sculpturi în lemn, în marmură, piatră şi metal, picturi, fotografii, grafică, lucrări de ceramică, porţelan, teracotă, toate îmbinate artistic cu vechile exponate entografice şi istorice ale muzeului. Noua artă şi vechile obiecte fac din muzeu gazda unei expoziţii aparte, unde trecutul se îmbină fericit cu prezentul.

„Vreau să fie un muzeu de nivel european. Vreau să duc arta populară şi tradiţională la rang de universalitate. Am colecţionat obiectul, care are formă metafizică şi plastică, nu contează neapărat că e o putină sau un clopot, contează forma plastică a obiectului, cam aste e viziunea mea şi aici încerc să relaţionez obiectul din Sângeorz, artistul contemporan şi cu mine” mai spune artistul.

Cu multă muncă şi cu viziune, sculptorul Maxim Dumitraş a reuşit în cei 40 de ani de carieră să îşi urmeze visul acasă la el, îndrăgostit fiind de plaiul natal chiar dacă oraşul-staţiune se află în plin declin. A făcut tot ce a putut pentru a revitaliza viaţa artistică şi culturală din Sângeorz-Băi, iar acum, la aproape 60 de ani, poate spune că a reuşit: muzeul de artă comparată şi satul artiştilor din Dosu Gârciului, o zonă situată la doar 6 kilometri de staţiune, reprezintă două proiecte unice în România şi chiar în Europa.

„A fost o utopie, dacă ştiam ce mă aşteaptă... Visul l-am început, am fost singurul care am crezut în el, nu am putut abandona, aşa că s-a construit încet. Eu mi-am găsit locul aici... din Sângeorz am urcat un pic mai sus. De ce aici un muzeu de artă comparată? Este la Sângeorz Băi, pentru că şi eu merg pentru o expoziţie importantă până la Veneţia. Oriunde, dacă lucrurile sunt viabile şi importante, pot să existe. Oamenii importanţi care preţuiesc arta şi ştiu ce înseamnă vin de peste tot să viziteze muzeul. Este mai jenant că cei de aici nu ştiu ce înseamnă şi nu vin să îl viziteze. Un american care a venit a spus că muzeul de artă comparată este un adevărat Rolls-Royce într-un lan de porumb – deci oriunde poţi să găseşti lucruri viabile şi seriose, nu contează în ce spaţiu...”

Şi visul merge mai departe...

Maxim Dumitraş a creat pe un teren de 15 hectare primit de la tatăl său un sat al artiştilor. Este primul muzeu de Land Art din Europa unde, pe lângă cele cinci căsuţe tradiţionale ridicate deja, se află zeci de opere ale artiştilor care se retrag în munţi să creeze.

„Eu am primit de la tata un teren de 15 hectare, l-am dăruit gratuit artiştilor şi prietenilor, iar locul acesta vreau să devină un rai al artiştilor. Am făcut istoria artei cu vreo trei primari, cărora le-am explicat că se poate face ceva şi la Sângeorz. Visul meu merge acum mai departe, spre satul artistic. Avem deja cinci case tradiţionale, de creaţie, cu bârne, cu lut, dar nu e o zonă rustică, este o zonă adevărată. Sunt case de creaţie, fiecare artist are spaţiul său. Este primul muzeu de Land Art din Europa, unde mergem de la solid, la efemer... Facem în fiecare an câte un simpozion, invităm sculptori, pictori, artişti care lucrează cu natura, cu apa, cu iarba, cu florile, cu copacii, a fost a 8-a ediţie anul acesta... Sunt lucrări şi de piatră, şi de metal, şi până în zona efemerului... Vrem să facem şi nişte ateliere de ceramică, unde omul să vină să îşi construiască obiectul lui şi mai sunt multe altele care se pot face... O dată pe săptămână, atelierul va fi deschis publicului, iar artistul va lucra cu publicul. Vom face o galerie de artă şi să continuăm spre educaţie, spre ieşirea în natură, spre ecologic, spre tradiţia adevărată”, mai spune Maxim Dumitraş.

În munţi, în casa mică de lemn şi piatră, refăcută după vechea sa casă părintească, artistul Maxim Dumitraş a găsit inspiraţie şi pentru o nouă formă de artă, reuşind cu răbdare şi zeci de ani de muncă să ducă natura la rang de artă şi să creeze sculpturi vii.

„Este o cercetare de-a mea, în care iau 2-3 mesteceni sau carpeni şi încerc să constuiesc nişte sculpturi vii. Le iau de mici, le îmbin, discut cu ele, nu cioplesc într-o piatră să îi dau o formă... Lucrez împreună cu natura. Trebuie să ai răbdare, o sculptură de acest fel creşte cam în 30 de ani. Am câteva care sunt crescute, am vreo 50 de lucrări pe care, după ce îşi duc veacul în natură le iau, le duc în interior şi le prelungesc viaţa cât se poate de mult”…

În cei 40 de ani de carieră Maxim Dumitraş a partricipat la aproape 200 de expoziţii şi simpozioane, iar lucrările sale se află în locuri de cinste în cele mai populare zone din străinătate. Dar mirajul oraşelor mari, cu sute de artişti, cu câştiguri uriaşe şi recunoaştere a valorilor nu l-au atras şi nici nu o vor face...

„Eu mi-am găsit locul aici, din Sângeorz am urcat un pic mai sus... Am simpozioane în toată lumea, lucrări, expoziţii, dar intenţia mea e să mă retrag în munţi şi să rezist aici. De la comunitarea mea îmi doresc să respecte valorile, să aibă încredere în oamenii adevăraţi, să nu fabuleze pe vise. Eu întotdeuna am lucrat pentru un vis, dar ştiu mereu dacă se poate pune în realitate sau nu...”, mai spune Max Dumitraş.