Prima pagină » Social » Scandal în Ucraina. Un comandant și câțiva militari, implicați în răpirea și asasinarea a doi frați, Zelenski s-a implicat în caz

Scandal în Ucraina. Un comandant și câțiva militari, implicați în răpirea și asasinarea a doi frați, Zelenski s-a implicat în caz

Un comandant și câțiva militari din Ucraina au fost implicați în răpirea și asasinarea a doi frați ucraineni. Crima a provocat revolta locuitorilor din satul celor doi frați și ulterior s-a transformat într-un scandal național. Președintele Ucrainei a anunțat arestarea preventivă a suspecților.
Scandal în Ucraina. Un comandant și câțiva militari, implicați în răpirea și asasinarea a doi frați, Zelenski s-a implicat în caz
Mediafax Foto
Petru Mazilu
13 iul. 2026, 14:05, Social

Un comandant militar și câțiva militari ucraineni au fost arestați preventiv în cazul care a provocat un scandal uriaș în Ucraina. Anunțul privind arestările a fost făcut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de ministrul de Interne, Igor Klymenko.

„Ministrul de Interne, Igor Klymenko, a raportat despre arestarea unei alte persoane din grupul care a ucis în mod brutal doi locuitori ai satului Kalinovka, din regiunea Kiev. Este o tragedie îngrozitoare, iar toți cei vinovați vor fi trași la răspundere. Deja au fost arestați 10 oameni. Din păcate, printre ei se numără și militari și un fost comandant al celei de-a 155-a brigăzi. Tot ceea ce au făcut ei va fi verificat în detaliu. Aceasta este o problemă care nu afectează doar o comunitate, ci întreaga țară. Stabilirea adevărului complet și tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați este o necesitate pentru întreaga țară. Și așa va fi”, a scris pe propriul canal de Telegram, președintele Volodimir Zelenski.

Comandantul este bănuit că a vrut să se răzbune

Incidentul s-a produs pe 28 iunie. Pe parcursul nopții, cei doi frați au fost răpiți din casa lor. Una dintre posibilele cauze ale conflictului este răzbunarea personală, cauzată de o insultă adusă soției fostului comandant.

După reținerea militarilor suspecți, comandantul a părăsit unitatea fără permisiune și a fost dat în urmărire. El a fost găsit și reținut la Kiev. În momentul reținerii, comandantul se afla într-o mașină împreună cu un avocat.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da