Ministerul Apărării Naţionale a anunţat vineri că a avut loc schimbarea comenzii Grupului de luptă al NATO dislocat în România.
Colonelul Benoît Chrissement a preluat comanda Grupului de luptă al NATO în România de la colonelul Patrick Guillaume, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale..
”Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa generalului-locotenent Jérôme Goisque, reprezentantul militar permanent al Franţei la NATO şi UE la Bruxelles şi a generalului-maior Cristian-Daniel Dan, comandantul Corpului Multinaţional Sud-Est”, arată MApN.