Şcoală din Timiş, obligată să achite 100.000 euro familiei unui copil cu sindrom Down muşcat de câini

Şcoala din comuna Checea, judeţul Timiş, a fost obligată de instanţă să plătească 100.000 de euro familiei unui copil diagnosticat cu sindromul Down, care în anul 2012 a plecat singur de la grădiniţă şi a ajuns în curtea unei ferme dezafectate, unde a fost atacat de o haită de câini.

Urmărește
833 afișări
Imaginea articolului Şcoală din Timiş, obligată să achite 100.000 euro familiei unui copil cu sindrom Down muşcat de câini

Şcoală din Timiş, obligată să achite 100.000 euro familiei unui copil cu sindrom Down muşcat de câini (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat, joi, irevocabil într-un dosar în care familia unui copil diagnosticat cu sindromul Down cerea daune morale în valoare totală de 500.000 de euro şcolii din comuna Checea şi educatoarei copilului care nu l-a supravegheat corespunzător, în ianuarie 2012 băiatul plecând singur de la grădiniţă şi ajungând în curtea unei ferme dezafectate unde a fost atacat de o haită de câini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grădiniţa din Checea unde a avut loc incidentul se află în subordinea şcolii gimnaziale din localitate.

Educatoarea a fost trimisă în judecată, iar prima instanţă, Judecătoria Timişoara, a condamnat-o pe femeie la un an de închisoare cu suspendare şi plata unor daune morale de 200.000 de euro. Aceasta a depus o contestaţie la Curtea de Apel Timişoara care, joi, s-a pronunţat irevocabil şi a redus cuantumul daunelor la suma de 100.000 de euro.

”Curtea de Apel Timişoara reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile D.G.B., prin reprezentant legal D.C., de la suma de 200.000 euro la 100.000 euro sau echivalentul în lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate”, se arată în sentinţă.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş spun că, deocamdată, nu s-a discutat la nivelul instituţiei despre această sentinţă deoarece abia a fost stabilită.

”A fost un proces lung, de vreo doi ani. Vom vedea cum vom rezolva problema cu daunele materiale. Vom discuta cu jurista ISJ şi vom lua o decizie”, a declarat Aura Danielescu, inspector-şef al ISJ Timiş.

Directoarea Şcolii Generale din localitatea Checea, o localitate defavorizată din judeţul Timiş, Florentina Voicu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că şcoala nu are o asemenea sumă şi că deja a fost pus sechestru pe unele bunurile educatoarei.

”De unde credeţi că are şcoala o asemenea sumă? Suntem o instituţie publică, bani nu avem decât ce vine de la Ministerul Educaţiei pe cost standard şi banii aceştia sunt pentru salariile cadrelor didactice. Şi pentru funcţionarea şcoliii este o sumă complementară care vine de la Consiliul Local pentru ce înseamnă utilităţi. Suntem solidari, împreună trebuie plătit. Educatoarea de unde va avea o asemenea sumă? Într-o localitate dezavantajată cum suntem acolo, e o sumă foarte mare. S-a pus sechestru pe nişte bunuri ale doamnei: terenuri, remorcă, autoturism. Nu se va putea pune sechestru şi pe o instituţie publică, aşa cum suntem noi”, a declarat Florentina Voicu.

Directoarea şcolii a mai spus că va discuta cu jurista de la Inspectoratul Şcolar Timiş şi cu primarul localităţii Checea pentru a găsi o soluţie de achitare a sumei de 100.000 de euro familiei copilului.

Florentina Voicu a mai spus că acum copilul vine la şcoală şi este în clasa pregătitoare, iar educatoarea este încă angajată la grădiniţa din localitate.

”Educatoarea lucrează în continuare la grupă. Au fost aproximativ doi ani de proces şi a fost foarte greu. Nu avem ce face, a fost, s-a întâmplat, se poate întâmpla oricui. Se poate întâmpla şi acasă. Copilul are sindrom Down. Acum este la clasa pregătitoare la noi la şcoală. Vine însoţit de un membru al familiei, dar din păcate vine foarte rar la şcoală. Eu m-aş bucura să vină mai des”, a mai spus directoarea.

Potrivit acesteia, copilul are încă urme de muşcături pe femur, pe umăr şi în zona cefei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici