Şcoala în care şi profesorii poartă uniformă: "Le purtăm şi noi, ca dascăli, pentru a-i motiva pe copii"

Profesorii unei şcoli din Arad au adoptat uniforma elevilor, pentru a-i motiva pe aceştia să o poarte, după ce au existat reticenţe din partea unora dintre copii sau a părinţilor, astfel că dascălii intră la cursuri cu veste personalizate cu numele şcolii.

Urmărește
1150 afișări
Imaginea articolului Şcoala în care şi profesorii poartă uniformă: "Le purtăm şi noi, ca dascăli, pentru a-i motiva pe copii"

Şcoala în care şi profesorii poartă uniformă: "Le purtăm şi noi, ca dascăli, pentru a-i motiva pe copii" (Imagine: Marian Buga/Mediafax.ro)

La Şcoala Gimnazială "Caius Iacob" din municipiul Arad, uniformele şcolare au fost introduse de aproximativ o lună, însă pentru că unii copii nu le purtau, dascălii au adoptat uniformele, fără de care nu mai intră la cursuri.

"A existat o reticenţă a unor elevi şi părinţi faţă de uniforme, dar în cele din urmă le-au acceptat. Le purtăm şi noi, ca dascăli, pentru a-i motiva pe copii. Considerăm că ajută la eliminarea diferenţelor sociale şi că le dau elevilor încrederea că aparţin unui grup", a declarat, marţi, directorul unităţii de învăţământ, Mihaela Voştinar.

Uniforma elevilor este compusă dintr-o vestă sau sarafan, pentru fete, şi dintr-o vestă, pentru băieţi. Sub acestea, băieţii poartă o cămaşă albă sau albastră, iar fetele, o cămaşă albă sau roz.

Dascălii poartă, peste îmbrăcămintea obişnuită, doar vesta, care este albastră, în carouri, şi este personalizată cu numele şcolii.

"Mi-a stârnit puţină nostalgie purtarea unei uniforme după mulţi ani de când mi-am încheiat studiile, însă e un semn de respect faţă de şcoală", a declarat un profesor.

"Uniforma oferă şi mai multă siguranţă pentru elevi, pentru că ne ajută să-i reperăm mai uşor pe străinii care intră în şcoală", a spus directorul unităţii.

Modelul a fost ales, prin vot, de către elevi, din cinci prezentate de o firmă din Timişoara, care le produce.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici