Guvernul îşi schimbă comunicatul: Şefii locali din ANPM şi GNM nu mai sunt numiţi de ministru

Guvernul a modificat pe site comunicatul prin care anunţa adoptarea unei hotărâri prin care şefii agenţiilor de mediu şi cei ai comisariatelor Gărzii de Mediu judeţene urmau să fie numiţi de ministrul Mediului, întrucât această prevedere nu a fost adoptată, la solicitarea ministrului Attila Korodi.

Urmărește
725 afișări
Imaginea articolului Guvernul îşi schimbă comunicatul: Şefii locali din ANPM şi GNM nu mai sunt numiţi de ministru

Guvernul îşi schimbă comunicatul: Şefii locali din ANPM şi GNM nu mai sunt numiţi de ministru (Imagine: Shutterstock)

Reprezentanţii Ministerului Mediului au declarat pentru MEDIAFAX că, la solicitarea formulată de ministrul de resort Attila Korodi în şedinţa de Guvern, au fost eliminate din proiectul de hotărâre prevederile conform cărora şefii agenţiilor judeţene din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi cei ai comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) urmau să fie numiţi de ministru.

Anterior, după şedinţa de marţi, Guvernul a comunicat că a adoptat o hotărâre care, printre altele, stabileşte că directorii executivi ai agenţiilor pentru protecţia mediului şi comisarii şefi ai comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu vor fi numiţi prin ordin al ministrului.

Comunicatul de presă a fost ulterior modificat pe site-ul Guvernului, fiind eliminată această din urmă informaţie.

Hotărârea adoptată marţi de Executiv modifică HG 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, HG 1.000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi HG 1.005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu.

Proiectul de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului prevedea ca directorii executivi ai agenţiilor pentru protecţia mediului şi comisarii şefi ai comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu să fie numiţi prin ordin al ministrului.

În urmă cu doi ani, prin hotărârea de reorganizare a Agentiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a fost stabilit că dreptul de a numi şi elibera din funcţie directorii executivi ai instituţiilor subordonate, precum şi de a aproba structurile organizatorice pentru agenţiile pentru protecţia mediului din subordine revine preşedintelui ANPM.

În ceea ce îi priveşte pe comisarii şefi ai comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, aceştia sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a comisarului general.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici