- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.06.2014, 12:19)
- Departamentul Eveniment
Şeful IPJ Suceava, suspectat că la solicitarea unui preot a intervenit pentru o persoană de la APIA
Inspectorul şef al IPJ Suceava, Ioan Crap, este suspectat de abuz în serviciu, întrucât, la solicitarea unui preot, ar fi intervenit la un poliţist de la rutieră să nu-i reţină permisul auto şi să nu amendeze o persoană cu funcţie de conducere la APIA Suceava, potrivit DNA.
Urmărește
1299 afișări
Şeful IPJ Suceava, suspectat că la solicitarea unui preot a intervenit pentru o persoană de la APIA (Imagine: Adriana Neagoe/Arhiva Mediafax Foto)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ioan Crap, adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Suceava, în prezent cu atribuţii de inspector şef, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se arată într-un comunicat de presă al DNA transmis miercuri agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în 6 aprilie, Ioan Crap, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, la solicitarea telefonică a unui preot, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a intervenit pe lângă un agent de la Serviciul Poliţiei Rutiere din IPJ Suceava, aflat în timpul serviciului cu un autoturism cu radar, pentru ca acesta să nu dispună reţinerea permisului de conducere unei persoane cu funcţie de conducere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Suceava şi să nu o sancţioneze contravenţional, deşi poliţistul constatase încălcarea prevederilor legale.
Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Ioan Crap calitatea procesuală în această cauză.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
DNA a precizat că procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii Suceava şi de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că numele şefului Poliţiei Judeţene Suceava, Ioan Crap, apare într-o discuţie telefonică interceptată în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, şeful Poliţiei Judeţene Suceava, comisar şef Ioan Crap, a negat o eventuală implicare a sa în acest dosar. "Este exclus", a spus Crap, întrebat dacă este implicat în acest dosar.
Miercuri, procurorii DNA desfăşoară 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie în legătură cu acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.
În urma percheziţiilor vor fi aduse cu mandat la audieri la DNA Suceava cinci persoane de la Bucureşti şi 15 din Suceava - funcţionari ai APIA, ai DSVSA, medici veterinari.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele ridicate deja de procurori pentru a fi duse la DNA Suceava se află şi directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu.
Potrivit procurorului-şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, la APIA Suceava s-a constituit un grup de funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobare a dosarelor de subvenţie care a admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar cu încălcarea prevederilor legale unor persoane fizice şi juridice care nu îndeplineau condiţii de eligibilitate, prin falsuri, prin accesarea bazelor de date şi modificări în fals.
Procurorul-şef al DNA Suceava a declarat corespondentului MEDIAFAX că în acest caz au fost implicaţi şi medici veterinari din Suceava, dar şi funcţionari ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, iar activitatea infracţională a fost coordonată de directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, care "a avut sprijinul necondiţionat" al directorului general al APIA central.
Ancheta vizează subvenţii acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.
Comisarul şef Ioan Crap a preluat de la 1 mai conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, fiind a treia numire a lui Crap la conducerea IPJ în decurs de mai puţin de un an, după ce fostul şef al instituţiei, comisar-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, a fost pus la dispoziţie, fiind trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu.
Astfel, la jumătatea lunii august a anului trecut, Crap a preluat conducerea Poliţiei Suceava, fiind împuternicit la comandă pentru şase luni, dar la jumătatea lunii septembrie a fost revocat, în locul său fiind împuternicit celălalt adjunct al inspectoratului, comisarul şef Viorel Onea.
După o zi, Onea a fost revocat din funcţie şi în locul său a fost numit din nou Ioan Crap, dar la jumătatea lunii noiembrie 2013, Crap a fost revocat, iar la comanda IPJ Suceava a fost numit subcomisarul Daniel Ilisei, în niciuna din situaţii nefiind motivate public deciziile de numire sau revocare.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe