- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.05.2015, 17:17)
- Catalin Lupasteanu
Şeful Nei Guard spune că Blaga i-a cerut să-l ajute pe ginerele său cu firma de pază
Şeful firmei de protecţie şi pază Nei Guard, Mihai Neicu, le-a spus anchetatorilor, în dosarul lui Andrei Rudeanu, că Vasile Blaga i-ar fi cerut în 2011, la sediul PD din Bucureşti, să-l ajute pe ginerele său să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi private, potrivit unor surse judiciare.
Urmărește
2732 afișări
Şeful Nei Guard spune că Blaga i-a cerut să-l ajute pe ginerele său cu firma de pază (Imagine: Marius Dumbrăveanu/ Mediafax Foto)
Sursele citate au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că numele copreşedintelui PNL Vasile Blaga apare în dosarul de evaziune fiscală în care este urmărit penal ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, dosar instrument de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, respectiv într-o declaraţie făcută în calitate de martor de către şeful firmei de pază Nei Guard, Mihai Neicu, cercetat şi el pentru acelaşi gen de fapte.
Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declaraţie ca martor în dosarul lui Andrei Ionuţ Rudeanu, în care ar fi arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal şi unul dintre administratorii firmei sale i l-ar fi acordat ginerelui lui Vasile Blaga şi implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminţi făcute de Blaga, în anul 2011, referitoare la Rudeanu.
Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declaraţia lui Mihai Neicu: "În perioada septembrie 2010 - primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc)".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump avertizează Iranul cu privire la o „anihilare totală” în cazul unei tentative de asasinat
-
Ministrul Justiţiei, despre scandalul Nordis: Fiecare persoană care are o culpă trebuie să răspundă
-
David: Aproape jumătate din absolvenţi cu analfabetism funcţional, problemă de securitate naţională
Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.
Şeful firmei Nei Guard ar mai fi arătat, în declaraţia sa, citată de sursele judiciare: "În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu administraţia domeniului public şi privat sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis".
O altă licitaţie la care ar fi participat şi câştigat SC Nei Guard şi Axis Corporate Security ar fi fost, conform declaraţiei lui Neicu date în faţa anchetatorilor, cea de la Administraţia Naţională a Drumurilor filiala Timişoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câştigarea acestei licitaţii, a decis să-şi retragă compania din consorţiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.
Sursele judiciare au mai arătat că, în timpul audierilor de joi, Andrei Rudeanu nu a recunoscut acuzaţia care i se aduce.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au cerut vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Andrei Rudeanu Ionuţ, Tribunalul Bucureşti urmând să decidă va fi admisă solicitarea.
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, vineri, despre reţinerea ginerelui său, Andrei Rudeanu, că îi pare rău de această situaţie, dar că, până la urmă, fiecare îşi duce crucea, iar dacă a greşit, va trebui să plătească, adăugând că speră că acesta îşi va dovedi nevinovăţia.
"Nu aş spune că nu îmi pare rău de situaţia în care se află. Înainte de orice..şi eu am suflet. Este tatăl nepotului meu, soţul fiicei mele, dar până la urmă fiecare îşi duce crucea. dacă a greşit, va trebui să plătească. Sper să îşi dovedească nevinovăţia", a spus Blaga.
Andrei Rudeanu a fost reţinut joi, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600.000 de euro. Alături de Andrei Rudeanu, la audieri au fost duse şi alte persoane, dar numai el a fost reţinut.
Poliţiştii au făcut, joi, percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, într-un dosar în care sunt vizate cinci firme de pază, printre care şi cea a lui Andrei Rudeanu, care ar fi fost implicate în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de servicii.
"Din investigaţii a reieşit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracţional, format din mai multe societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive", se arăta într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Citeşte şi:
Blaga, desprea reţinerea ginerelui său: Fiecare îşi duce crucea. Dacă a greşit, să plătească
Citeşte şi:
Blaga, despre acuzaţii: Dacă un singur cuvânt se adevereşte, nu mai particip la şedinţele PNL
Citeşte şi:
Percheziţii la firma de pază a ginerelui lui Vasile Blaga, într-un dosar de evaziune de 600.000 euro. Andrei Rudeanu, audiat
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:38
LIVE TEXT OEP respinge orice strămutare a palestinienilor / Planul lui Trump de strămutare a palestinienilor din Gaza câştigă susţinere în Israel. Proteste în faţa Casei Albe împotriva planului preşedintelui Trump privind Gaza. Donald Trump spune că SUA va „prelua” şi va „deţine” Fâşia Gaza.
-
astăzi, 14:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1078. Zelenski sugerează că Ucraina ar trebui să obţină arme nucleare dacă aderarea la NATO este amânată / O lovitură cu drone a Ucrainei ar fi provocat un incendiu la un depozit de petrol din Krasnodar Krai / Şeful AIEA avertizează că atacurile Rusiei asupra reţelei energetice a Ucrainei ar putea provoca un accident nuclear