Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, ELIBERAT DIN FUNCŢIE la cerere, după ce un condamnat a fost eliberat înainte de termen

Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, a fost eliberat din funcţie, la cerere, de ministrul de Afacerilor Interne, după ce Adrian Botez, condamnat pentru că a încercat să-l omoare pe Puiu Mironescu, a fost eliberat din arest, deşi instanţa stabilise ca el să stea la 10 ani de închisoare.

Urmărește
1830 afișări
Imaginea articolului Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, ELIBERAT DIN FUNCŢIE la cerere, după ce un condamnat a fost eliberat înainte de termen

Mihai Pruteanu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

În urma verificărilor dispuse de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, după eliberarea lui Botez, faţă de Mihai Pruteanu s-a luat măsura atenţionării.

Pruteanu a cerut însă eliberarea din funcţie, solicitare ce i-a fost aprobată de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea.

Poliţia Română precizează că Mihai Pruteanu a fost numit ulterior, prin dispoziţie a lui Tobă, în funcţia de director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Poliţia Română.

Pruteanu se afla la conducerea Poliţiei Capitalei din 15 mai 2013. Înainte, el a fost şeful Poliţiei Olt.

După aceleaşi verificări, s-a dispus cercetarea prealabilă faţă de trei ofiţeri cu funcţii de conducere, respectiv directorul general adjunct care coordonează activitatea Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă (SIRAP), Nelu Lupu, directorul SIRAP, Monel Ţugmeanu, şi directorul adjunct al SIRAP, Marian Dragomir, precum şi faţă de un ofiţer coordonator al Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1 şi doi agenţi de poliţie, dintre care unul cu funcţie de conducere, respectiv şef de schimb la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv (CRAP) nr. 1.

Un raport cuprinzând rezultatul verificărilor efectuate a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru sprijinirea cercetărilor care se efectuează în dosarul penal deschis în cauză, mai precizează Poliţia Română.

În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, la arestul Poliţiei Capitalei a venit o minută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare.

Angajaţii de la arest ar fi interpretat în mod greşit documentul trimis de instanţă şi ar fi crezut că Botez trebuie de fapt pus în libertate, astfel că acesta a fost eliberat.

Poliţiştii bucureşteni l-au căutat pe Botez pentru a-l reîncarcera, însă, până în prezent, acesta nu a fost găsit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici