Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, a fost demis după intervenţia în cazul Alexandrei/ Corpul de Control al IGPR a ajuns în Olt

Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, a fost demis din funcţie, sâmbătă, în urma intervenţiei defectuoase în cazul Alexandrei, fata de la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă. Şefii Poliţiei Olt sunt anchetaţi în cazul Alexandrei, fata dispărută la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă.

Urmărește
1588 afișări
Imaginea articolului Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, a fost demis după intervenţia în cazul Alexandrei/ Corpul de Control al IGPR a ajuns în Olt

Şeful Poliţiei Caracal a fost demis după intervenţia în cazul Alexandrei

Surse judiciare declară că în Olt a ajuns Corpul de Control al IGPR, iar şefii Poliţiei Olt sunt anchetaţi.

Întrebate dacă este adevărată informaţia potrivit căreia Corpul de Control al IGPR îi anchetează pe şefii Poliţiei Olt, sursele citate au răspuns: „Se fac verificări pe toate paliere”.

Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, a fost demis după intervenţia în cazul Alexandrei

Surse din cadrul Poliţiei au declarat, pentru MEDIAFAX, că Nicolae Mirea, şeful Poliţiei Caracal, a fost demis, după intervenţia în cazul Alexandrei.

Nicolae Mirea lucra în Poliţie din 1990, este ofiţer şi a ocupat mai multe funcţii în cadrul Poliţiei Caracal.

În urmă cu câtea luni, pe numele lui fusese deschisă o anchetă internă la Poliţia Olt, după ce, pe Facebook, au apărut imagini cu ofiţerul în ţinută ce ar fi putut aduce atingere funcţiei, au declarat surse judiciare.

În urma intervenţiei de la Caracal, au fost destituiţi şi şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, şi adjunctul Poliţiei Olt, Florin Alexe.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Principalul suspect de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, transmite DIICOT.

Potrivit unor surse judiciare, suspectul nu şi-a recunoscut faptele la audierile de la DIICOT.

Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, care este preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, a declarat sâmbătă că are informmaţii potrivit cărora Departamentul de Operaţiuni Speciale a comunicat poliţiei locale locaţia Alexandrei încă de joi de la ora 19.00.

„Departamentul de Operaţiuni Speciale a comunicat Poliţiei şi Parchetului local ultima locaţie în care se afla Alexandra la ora 19.00. Dacă acest lucru e adevărat, oamenii ăştia sunt nişte criminali. E greu de imaginat cu putem să îi calificăm. Nemernicii nu au făcut nimic. Dacă Departamentul de Operaţiuni Speciale va confirma, toţi de acolo vor intra în puşcărie", a spus unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, pentru România TV.

„Dar de la 11.00, când a sunat Alexandra până la 18.00 ce au făcut?", se întreabă acesta.

Potrivit unor surse din cardrul MAI, locaţia exactă a fost cunoscută de către Departamentul de Operaţiuni Speciale în opatea de joi spre vineri, între 1.30 şi 2.00, dar poliţiştii nu au intervenit până dimineaţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici