Semnal de alarmă: Lipsa heliporturilor sau aeroporturilor din această zonă a ţării face dificilă misiunea salvatorilor. Apelul lui Arafat

Raed Arafat, secretarul de stat al MAI, atrage atenţia asupra lipsei zonelor de aterizare din sudul ţării pentru elicopterele care efectuează misiuni de urgenţă, mai ales pe timp de noapte, precizând că autorităţile trebuie să se implice în amenajarea acestora.

Urmărește
1279 afișări
Imaginea articolului Semnal de alarmă: Lipsa heliporturilor sau aeroporturilor din această zonă a ţării face dificilă misiunea salvatorilor. Apelul lui Arafat

Problema cea mai acută rămâne în sudul şi sud-estul ţării, unde, din cauza lipsei heliporturilor sau aeroporturilor, elicopterele SMURD nu pot ateriza pe timp de noapte.

"Dacă luăm oraşele mici, dacă nu vorbim de helipunct, de zonele amenajate să poată ateriza elicopterul şi noapte pentru preluare de pacienţi, sunt multe şi în sudul ţării mai ales. Încă în nordul ţării este mai uşor pentru că avem mai multe aeroporturi, în sudul ţării infrastructura nu prea este dezvoltată. Dacă luaţi nordul ţării aveţi Mureş, Cluj, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Timişoara, toate au aeroporturi, deci în cursul nopţii putem să le folosim. Dacă luaţi zona de sud, în afară de Bucureşti, Constanţa, Tulcea acum, nu ştiu cine mai are în zona de sud. Aici trebuie amenajate zone de aterizare şi autorităţile locale chiar trebuie să se implice în rezolvarea acestei probleme că nu este un capăt de ţară. Problemele majore sunt autorizaţiile care sunt anevoioase şi foarte grele de obţinut de la Autoritatea Aeronautică Civilă şi sunt foarte costisitoare. Deci autorizaţia este problema şi nu neapărat construcţia propriu-zisă a helipunctului", a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat Raed Arafat.

Judeţele din nordul şi vestul României sunt mai pregătite pentru asigurarea intervenţiilor pe cale aeriană, potrivit secretarului de stat.

"Aveţi la Mureş şi hangar şi helipunct la spital, aveţi la Oradea heliport care este construit recent şi este chiar unul special pe structura spitalului făcut şi care permite elicopterului să aterizeze la nivelul etajului 2 la spital să preia bolnavul de acolo, aveţi la Constanţa unde este un helipunct special cu hangar cu tot, este în curs de finalizare cel de la Jibou pentru zona Nord-Vest, este făcut deja hangarul şi a rămas să toarne betonul pentru helipunct. A mai durat un pic pentru acte, dar este în curs de rezolvare, mai avem la Iaşi unde este făcut hangar şi unde urmeză să se toare betonul, printr-un proiect european şi urmeză să se facă şi mai sunt utilizate aeroporturile. De exemplu, la Craiova se foloseşte aeroportul, la Arad se foloseşte aeroportul şi mai sunt helipuncte pe care le folosim pe durata zilei dar nu şi noaptea, care aparţin de Armată, de Poliţia de Frontieră" , a precizat Raed Arafat.

Secretarul de stat în MAI precizează că este important ca elicopterele care efectuează misiuni de urgenţă să poată ateriza şi în oraşele în care nu există aeroporturi.

"În mod normal este în vizorul nostru, este o chestiune pe care o considerăm importantă să ajungen în oraşele unde nu sunt aeroporturi şi zi şi noapte să putem ateriza",spune Arafat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici