Senat: Codul Muncii, modificat cu precizarea că repausul săptămânal e de ”48 de ore” consecutive

Senatorii au decis, joi, modificarea Codului Muncii prin precizarea că repausul săptămânal este de ”48 de ore” consecutive, de regulă sămbăta şi duminica, pentru a elimina ambiguitatea din textul legal în vigoare, care se referă la ”două zile” consecutive.

Urmărește
1741 afișări
Imaginea articolului Senat: Codul Muncii, modificat cu precizarea că repausul săptămânal e de ”48 de ore” consecutive

Senat: Codul Muncii, modificat cu precizarea că repausul săptămânal e de ”48 de ore” consecutive (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Propunerea legislativă pentru modificarea Codul Muncii este iniţiată de senatorii Liviu Pop şi Petru Frătean şi semnată de un grup numeros de parlamentari PSD şi UNPR.

Prin proiect se propune înlocuirea prevederii că ”repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sămbăta şi duminica” cu cea că ”repausul săptămânal care se acordă în două zile consecutive, de regulă sămbăta şi duminica”.

Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială s-a pronunţat pentru adoptarea propunerii legislative ”pentru eliminarea interpretării legislative aduse în defavoarea angajatului”.

În expunerea de motive, iniţiatorii susţin că modificarea propusă este de natură să elimine interpretările prin care relaţia angajat-angajator poate fi dezechilibrată în favoarea celui din urmă şi că forma propusă este mult mai concisă şi nelăsând loc interpretărilor.

”Din păcate, de foarte multe ori, angajatorul, ajutat de ambiguitatea regăsită în textul reglementărilor legale, profită de neştiinţa angajatului, lăsându-i acestuia din urmă impresia că are foarte multe obligaţii şi foarte puţine drepturi, în speţă, dreptul la repaus săptămânal”, mai arată semnatarii proiectului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici