- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.03.2015, 18:11)
- Eliana Radulescu
Senatorii aprobă construirea, la Alba Iulia, a Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918
Senatorii au aprobat, miercuri, cu o largă majoritate, o propunere legislativă privind construirea, la Alba Iulia, a Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, decizia finală urmând să fie luată de Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Urmărește
313 afișări
Senatorii aprobă construirea, la Alba Iulia, a Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 (Imagine: Catalin Cadan/Mediafax Foto)
Propunerea legislativă privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia, care are ca iniţiatori mai mulţi parlamentari PC, semnatari fiind şi parlamentari PSD, PNL şi PPDD, a întrunit 107 voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” şi 9 ”abţineri”, în pofida raportului negativ al Comisiei pentru buget, care a fost respins de Senat.
Iniţiativa prevede alocarea a 15.388.700 lei pentru construirea Monumentului Marii Uniri, în perspectiva centenarului Unirii din 2018, suma urmând să se aloce în tranşe egale pe perioada de ridicare a monumentului, în perioada 2015-2018.
De asemenea, Ministerul Finanţelor publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Culturii, care, la rândul său, va controla modul de utilizare a sumelor alocate construirii monumentului.
Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive, că, în urma verificării în baza de date, amplasamentul se va afla în intravilanul localităţii Alba Iulia, pe terenul proprietate publică al Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Semnatarii proiectului legislativ arată că, în zbuciumata istorie a României, Transilvania a avut un rol hotărâtor în realizarea visului de secole al tuturor românilor, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, care a consfinţit statul naţional român modern.
Comisia pentru buget a menţionat că a decis respingerea iniţiativei ”având în vedere că nu au fost îndeplinire procedurile administrative prealabile construirii monumentului, că nu există un proiect al acestuia avizat de Ministerul Culturii, iar aprobarea unei sume fără fundamentare a proiectului nu este posibilă”.
În timpul dezbaterilor, senatori din mai multe grupuri parlamentare au susţinut necesitatea ridicărui unui astfel de monument, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, anunţând că proiectul va primi votul favorabil al social-democraţilor.
El a adăugat că forma finală a propunerii legislative va fi decisă de Camera Deputaţilor, care este for decizional, putând fi modificată inclusiv prin însuşirea unor amendamente propuse de Executiv.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Povestea omului care după ce a preluat afacerea familiei ce avea probleme uriaşe a decis să folosească ultimii bani pentru a cumpăra ceva ce nimieni nu voia. Unde a ajuns el acum?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cât a plătit Mohamed pentru 2 prăjituri, 2 dobrogene și 2 ceaiuri la brutăria deținută de Dragoș Bucur și Dana Nălbaru
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o singură felie de pizza în Aeroportul Otopeni acum, în 2025. Românii au crezut că este o eroare
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1066. Ucraina modifică sistemul de recrutare pentru a atrage tinerii între 18 şi 25 de ani / Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia / Putin e pregătit să discute cu Trump
-
ieri, 22:53
Incendiu puternic în Crevedia. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert