- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şerban Huidu a provocat un grav accident pe DN 1: Două persoane au murit, iar alta se află în comă - IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI
Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, în urma unui accident rutier petrecut, duminică, pe DN 1, la intrarea în localitatea braşoveană Timişul de Sus. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, accidentul a fost provocat de Şerban Huidu, aflat la volanul maşinii care a intrat pe contrasens.
Şerban Huidu a provocat un grav accident pe DN 1: Două persoane au murit, iar alta se află în comă - IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI
Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 11.55, pe DN 1, la intrarea în localitatea braşoveană Timişul de Sus, după ce maşina de teren la volanul căreia se afla Şerban Huidu a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar. Realizatorul TV se afla în maşină cu soţia şi cu cei doi copii.
CITEŞTE ŞI: Şerban Huidu avea alcoolemie zero la testul făcut de Poliţie după accident
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
În urma impactului şi-au pierdut viaţa şoferul Daciei - Ştefan Lungu Balogh, de 65 de ani - şi Magda Drăghici, de 54 de ani, aflată în dreapta şoferului.
De asemenea, un bărbat de 57 de ani, Ion Garbiş, din acelaşi autoturism, a fost rănit grav, fiind în comă indusă la Spitalul Judeţean Braşov, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale.
Bărbatul a suferit traumatisme toracice şi craniene, având şi o hemoragie internă. El a fost operat şi se află în stare critică, potrivit medicilor.
ŞTIRILE PRO TV AU DIFUZAT PRIMELE IMAGINI CU ŞERBAN HUIDU DUPĂ ACCIDENT
Acesta este fostul soţ al Cristinei Lapis, directoarea fundaţiei "Milioane de prieteni", care a construit rezervaţia de urşi de la Zărneşti.
Cristina Lapis, care l-a vizitat pe bărbat la spital, a declarat că acesta este într-o stare extrem de gravă.
"Este de nerecunoscut. Este bandajat, intubat. Medicii nu se pot pronunţa deocamdată asupra şanselor sale", a spus Lapis, care nu a putut preciza cine erau cele două persoane cu care bărbatul se afla în maşină.
Şerban Huidu împreună cu soţia şi cu cei doi copii ai săi au fost duşi la Spitalul Judeţean Braşov, având diverse traumatisme, dar fiind în stare stabilă.
Cei doi copii ai lui Şerban Huidu, în vârstă de 2 şi 4 ani, au fost externaţi de la Spitalulul Judeţean Braşov, unde le-au fost făcute tomografii, fiind luaţi din unitatea medicală de către prieteni de familie.
La Spitalul Judeţean Braşov au rămas însă internaţi Şerban Huidu, care a suferit un traumatism cranian minor, şi soţia acestuia, care a suferit un traumatism la gleznă şi o contuzie toracică.
Şerban Huidu a suferit un traumatism cranian minor, fără a avea pierderi de memorie, declara managerul SMURD Braşov, Cristina Vecerdi, care a precizat că realizatorul TV nu urma nicio medicaţie.
Potrivit medicilor, lui Huidu i-a fost făcută o tomografie şi s-a stabilit că este în afara oricărui pericol, însă s-a luat decizia ca acesta să rămână în continuare internat date fiind "antecedentele sale neurologice"
Alături de copiii lui Şerban Huidu a fost externată şi bona acestora, ajunsă şi ea la spital în urma accidentului, după ce a suferit leziuni minore.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, Şerban Huidu va rămâne internat în spital în cursul zilei de duminică, urmând ca după externare să fie dus la Poliţie pentru audieri.
"Vă confirm că rămâne internat astăzi. Abia după ce va fi externat îl vom audia. Nu ştim când va fi asta - mâine, pomâine sau peste câte zile. Asta vor decide doar medicii", a declarat Naghi.
El a precizat că dosarul penal în care Huidu este cercetat pentru ucidere din culpă va fi instrumentat de Parchetul Judecătoriei Braşov.
"Era conştient, dar era speriat de ceea ce s-a întâmplat, a comunicat foare bine, nu a avut nicio pierdere de memorie şi a suferit doar o contuzie cerebrală minoră, însă am considerat că este necesară o investigaţie la computerul tomograf pentru orice eventualitate", afirma managerul SMURD Braşov, Cristina Vecerdi.
CITEŞTE ŞI: Şerban Huidu a rămas fără carnet în 2009, în apropierea zonei în care s-a produs accidentul duminică
Şerban Huidu are 35 de ani şi este realizator de radio şi de televiziune. El prezintă, împreună cu Mihai Găinuşă, show-ul matinal de la postul de radio Kiss FM, precum şi emisiunea săptămânală de la Prima TV "Cronica Cârcotaşilor".
În 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, din care a ieşit pe 1 ianuarie. La aproximativ o săptămână după internare, Şerban Huidu a părăsit secţia de Terapie Intensivă şi a fost mutat într-o rezervă a spitalului din Innsbruck. Totodată, Şerban Huidu a început atunci exerciţiile fizice de recuperare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO