„Dar cu pasărea ce-aţi avut? Societatea Ornitologică Română dezaprobă vehement folosirea unei cucuvele (Athene noctua) vii pe post de recuzită de protest, indiferent de ideile susţinute. Un animal sălbatic nu trebuie chinuit sub nicio formă, de aceea am înştiinţat Garda de Mediu pentru a verifica încălcarea prevederilor OUG 57/2007. (Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amenda vânzarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul vânzării şi oferirii spre vânzare a păsărilor sălbatice)”, precizează Societatea Ornitologică Română într-o postare pe Facebook.
Reacţia este urmare a protestului de luni seara din faţa Palatului Cotroceni, unde peste două mii de oameni au scandat împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, aceştia având şi mesaje de susţinere pentru Guvern. Unul dintre manifestanţi a venit la protest cu o cucuvea.
Protestatarii au scandat „Vrem guvernare, nu instigare”, „Fără cucuvea la DNA”, „Nu vă fie frică, Guvernul se ridică” sau „Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm!”.