Sesizarea lui Iohannis privind pensia specială pentru Avocatul Poporului, dezbătută pe 12 decembrie

Curtea Constituţională va dezbate pe 12 decembrie sesizarea preşedintelui privind modificările aduse Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului, prin care acesta beneficiază şi de pensie specială, au declarat pentru MEDIAFAX surse juridice.

Urmărește
319 afișări
Imaginea articolului Sesizarea lui Iohannis privind pensia specială pentru Avocatul Poporului, dezbătută pe 12 decembrie

Sesizarea lui Iohannis privind pensia specială pentru Avocatul Poporului, dezbătută pe 12 decembrie

Pe 12 noiembrie, Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la proiectul ce prevede modificarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului.

Şeful statului argumentează că, potrivit noii legi, Avocatul Poporului ar beneficia de pensie de serviciu egală cu 80% din salariul brut lunar, similară cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. "Spre deosebire de pensia stabilită pentru judecătorii Curţii Constituţionale, legea criticată acordă pensie specială atât pentru Avocatul Poporului în funcţie, cât şi pentru persoanele care au exercitat în trecut această funcţie, fiind neclar dacă acest drept se cuvine inclusiv persoanelor care au deţinut funcţia de Avocat al Poporului şi au pierdut această calitate datorită revocării lor din funcţie de către Parlament ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, în condiţiile stabilite de lege", prevede textul sesizării preşedintelui Iohannis.

Acesta critică şi modificarea conform căreia pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează conform legii.

"Analizând aceste dispoziţii în coroborare cu cele prevăzute la art. I pct. 8 referitoare la stabilirea şi calculul pensiei de serviciu al Avocatului Poporului, considerăm că textele sunt neclare în ceea ce priveşte cuantumul pensiei rezultate, întrucât nu reiese dacă aceasta se va stabili şi se va actualiza în raport cu indemnizaţia Avocatului Poporului sau cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale. În atare condiţii, rezultă că art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea criticată sunt neclare în ceea ce priveşte condiţiile şi procedura de stabilire a pensiei Avocatului Poporului prin raportare la condiţiile şi procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curţii Constituţionale şi, prin urmare, contravin cerinţelor de claritate şi previzibilitate instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie", potrivit sursei citate.

De asemenea, Iohannis critică şi pensia anticipată de care ar putea benficia adjuncţii Avocatului Poporului.

Totodată, Klaus Iohannis susţine şi că "având în vedere că funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu cea de ministru, iar cea de adjunct al Avocatului Poporului cu cea de secretar de stat, beneficiind de aceleaşi drepturi cu aceştia, considerăm că acordarea unor pensii speciale pentru Avocatul Poporului şi adjuncţii săi constituie un privilegiu nejustificat faţă de ceilalţi demnitari cu acelaşi rang".

Conform sursei citate, "în cadrul aceleiaşi categorii de demnitari, legiuitorul nu poate face nicio diferenţiere cu privire la îndreptăţirea unora sau altora de a beneficia de dreptul la pensie specială decât cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, instituind un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile şi obiective".

Klaus Iohannis argumentează că o altă modificare a legii, care prevede ca, în cazul în care în funcţia de Avocat al Poporului este numit un consilier juridic sau o persoană care lucrează în cadrul instituţiei, crează un provilegiu pentru foştii adjuncţii ai Avocatului Poporului. Şeful statului susţine că sunt neclarităţi şi în ceea ce priveşte plata personalului contractual aferent al instituţiei, respectiv şoferii. Un alt argument vizează riscul la care se expune personalul Mecanismului naţional de prevenire şi cel al Avocatului Poporului, atunci când efectuează vizite sau anchete în locuri unde există factori de risc. În plus, au fost făcute modificări neclarare, în opinia lui Klaus Iohannis, cu privire la felul în care sunt încadrate persoanele care lucrează în cadrul instituţiei, respecti dacă au statul de funcţionar public sau sunt încadraţi pe bază de contract. Totodată, şeful statului susţine că unele dintre reglementările noii Legi duc la noi cheltuieli din bani publici. Iohannis critică şi faptul că iniţiatorii proiectului care modifică Legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului nu precizează care este impactul bugetar al actului normativ.

Senatul a adoptat, pe 15 octombrie, în calitate de for decizional, proiectul legislativ pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, care prevede că persoana care se află la conducerea instituţiei va primi pensie specială, care poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici