Video INSULA Belina. Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, acuzată de abuz în serviciu. În acelaşi dosar, DNA cere şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb

Vicepremierul Sevil Shhaideh s-a prezentat, vineri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La ieşire, al doilea om din Guvern a declarat că are calitatea de suspect, fără a preciza dosarul de corupţie în care este anchetată. UPDATE: Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de către procurorii DNA în dosarul " Insula Belina", a anunţat ulterior Direcţia Naţională Anticorupţie.

Urmărește
10614 afișări

Procurorii DNA au extins urmărirea penale faţă de Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), Ionela Stoian, director în cadrul M.D.R.A.P, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Rodica Guşă, asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Anduţa Alexandrina Diaconu, registrator-şef în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman.

Infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi sunt abuz în serviciu şi, respectiv, complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

Pentru realizarea acestui transfer de proprietate, au fost adoptate hotărârea de guvern 943/2013 şi hotărârea de guvern 858/2013, acte prin care, potrivit DNA, au fost încălcate prevederi din Constituţie, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", Legea 115/1999 a responsabilităţii ministeriale şi Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Totodată, au fost făcute notări în cărţile funciare ale celor două imobile, respectiv insula Belina şi braţul Pavel, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere şi pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern, fiind încălcat astfel Codul Civil.

"În susţinerea acestor demersuri, persoane cu funcţii de decizie din Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi din Oficiul de Cadastru Teleorman, Biroul de Cadastru Alexandria, Administraţia Naţională "Apele Române" şi Consiliul Judeţean Teleorman au servit intereselor unei societăţi particulare, încălcând dispoziţii prevăzute în mai multe legi", arată DNA într-un comunicat de presă.

Concret, susţin procurorii, pentru că sunt situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului şi, prin urmare, nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

Cu toate acestea, pe 26 iulie 2013, Consiliul Judeţean Teleorman a înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P) o notă de fundamentare pentru trecerea acestora din administrarea Ministerului Mediului - Administraţia Naţională „APELE ROMANE" în proprietatea publică a judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Pretextul a fost realizarea complexului turistic, sportiv şi de agrement „Dunăre-Belina-Seaca".

La primul proiect de hotărâre de guvern, două ministere implicate în avizare, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, au atras atenţia că scoaterea din domeniul statului şi din administrarea “Apelor Române” a celor două obiective nu poate fi făcută decât prin lege, nu prin hotărâre de guvern.

Astfel, trebuia creată aparenţa că Insula Belina şi Braţul Pavel nu ar face parte dintre bunurile din domeniul public al statului aflate în administrarea “Apelor Române”, pentru ca transferul dreptului de proprietate să se poată realiza prin hotărâre de guvern.

"În şedinţa de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificaţie ale Insulei Belina şi Braţului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenenţa acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparenţa că trecerea lor în proprietatea şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern. Modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripţiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Finanţelor Publice", mai arată DNA.

Procurorii spun că Rovana Plumb, pe atunci ministru al Mediului, a fost cea care a iniţiat şi a promovat ilegal hotărârea de guvern 858/2013, proces care a durat numai 17 ore.

Ulterior, pe 27 noiembrie 2013, hotărârea de guvern prin care Insula Belina şi Braţul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman a fost adoptată.

DNA transmite că adoptarea hotărârii de guvern s-a putut face în condiţiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P, Sevil Shhaideh şi-a însuşit conţinutul notei de fundamentare şi a proiectului de hotărâre de guvern, a iniţiat şi a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfinţea transferul, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei.

Procurorii DNA o acuză în acest dosar şi pe Ionela Vasile Stoian, director la M.D.R.A.P. -Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, că a sprijinit întreg demersul prin faptul că nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare, respectiv ministerul Justiţiei şi cel al Finanţelor Publice.

De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private.

"Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina şi braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară curate, în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială. Astfel, sub pretextul îndreptării unei erori materiale, suspectele Gheorghiu Mariana Sanda cu complicitatea suspectelor Guşă Rodica şi Diaconu Alexandrina Anduţa, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au acţionat astfel încât să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată", potrivit sursei citate.

DNA spune că, astfel, a fost prejudiciat statului român, dar şi A.N.A.R.

Procurorii mai semnalează că în forma finală a HG 943/2013, s-a renunţat la exprimarea “pentru realizarea Complexului, turistic, sportiv şi de agrement „Dunăre-Belina-Seaca", adică motivul iniţial invocat pentru trecerea către Consiliul Judeţean Teleorman a celor două obiective, apărând în schimb sintagma mai generală “în vederea reabilitării şi valorificării cadrului natural al zonei Dunării – Belina -Braţul Pavel”.

ŞTIREA INIŢIALĂ

"Am fost chemată, solicitată. Am fost informată asupra calităţii procesuale pe care o am în acest dosar. Am calitate de suspect şi mai multe nu vă pot declara fiind o anchetă penală în curs. În acest moment,mi s-a adus la cunoştinţă această calitate. Mă prevalez de toate drepturile pe care le am. O să analizez împreună cu avocatul documentele şi pentru ce sunt acuzată", a declarat vicepremierul Sevil Shhaideh, la ieşirea de la sediul DNA.

Shhaideh a refuzat să precizeze dosarul în care a fost chemată şi în care are calitatea de suspect.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a ajuns, vineri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie unde a stat aproximativ 30 de minute.

Întrebată la intrare, în ce calitate a fost chemată, aceasta a refuzat să dea un răspuns, susţinînd că va vedea în momentul în care va ajunge în faţa procurorilor.

La intrarea la audieri, Shhaideh a fost nevoită să aştepte la coadă pentru a putea ajunge la filtrul din sediul central DNA.

În ultima săptămână, au fost audiaţi la DNA foştii premieri Victor Ponta şi Sorin Grindeanu, însă aceştia nu au precizat dosarul în care au fost chemaţi să dea explicaţii.

DNA cere încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb

DNA cere Camerei Deputaţilor încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, în acelaşi dosar Insula Belina.

Procurorii cer urmărirea penală pentru Rovana Plumb în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale, se arată într-un comunicat al DNA.

"Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu intenţie a ajutat la săvârşirea faptei penale reţinute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a iniţiat şi promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 - 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative", arată Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procurorii spun că prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a trecerii Insulei Belina şi a Braţului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, "contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei cu privire la forţa juridică a actului normativ".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici