- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.05.2016, 12:17)
- Katy Marinescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SIE recrutează prin Facebook – "Testează-ţi abilităţile de spion"
Serviciul de Informaţii Externe (SIE) îndeamnă utilizatorii Facebook, prin intermediul unui anunţ sponsorizat al paginii "Agenţia secretă" şi prin propriul site, să-şi testeze "abilităţile de spion" prin intermediul unui joc, ca parte a campaniei de recrutare al cărei public-ţintă sunt tinerii.
Urmărește
6425 afișări
Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a lansat la începutul lunii mai o campanie online de promovare a ofertei de carieră, prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi platformei Google, îndemnând la testarea abilităţilor prin trei tipuri de test: situaţional, de cultura generală şi de inteligenţă.
"De ce să ai doar un un job, când poţi contribui la apărarea intereselor naţiunii tale? Vei face parte din prima linie de apărare şi protejare a ţării tale, lucrând alături de oameni cu abilităţi de excepţie.Testează-ţi abilităţile de spion. Fă testele: Situaţional, Cultura generală, Inteligenţă", spune anunţul sponsorizat Facebook al paginii "Agenţia secretă" care face trimitere către site.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
-
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg
Testul accesibil prin site-ul SIE, dar şi prin apăsarea butonului "Play Game" de pe pagina de Facebook "Agenţia secretă" , trimite utilizatorul pe un microsite interactiv.
Aici, prin alegerea unui dintre cele trei "personaje", utilizatorul alege de fapt tipul de test, cel situaţional fiind cel mai inedit (indicii pentru aplicanţi: fiţi atenţi la absolut toate detaliile, de la denumiri la cifre!) şi care trimite aplicantul într-o misiune externă.
Imaginile folosite de site sunt asemănătoare benzilor desenate şi specifice filmelor cu spioni (un personaj misterios, fumând; imagini cu barbaţi purtând costum).
La final, utilizatorului i se solicită numele, vârsta, o adresă de email unde va primi rezultatele şi, de asemenea, suma unor cifre (ca şi cod captcha).
Contactat de MEDIAFAX, Biroul de Relaţii Publice al SIE a comunicat detalii despre acestă campanie, precizând că rezultatele acestor teste au doar "valoare orientativă".
Astfel jocul-test este doar o tehnică de promovare a campaniei reale de recrutare care are tinerii ca public-ţintă.
"În privinţa microsite-ului interactiv la care faceţi trimitere, testele existente acolo au doar o valoare orientativă, rezultatele obţinute nu condiţionează în niciun fel nici persoana şi nici instituţia. Pentru a putea intra în procesul de selecţie şi încadrare, eventualii candidaţi trebuie să completeze aplicaţia on-line existentă la pagina «Carieră» urmând ca, în măsura în care îndeplinesc cerinţele specifice pentru postul vizat, să fie contactaţi pentru a intra în procedura propriu-zisă de selecţie, unde abilităţile şi aptitudinile sunt evaluate prin teste, instrumente şi metode profesionale şi standardizate", a explicat instituţia, oferind detalii.
SIE a declarat pentru MEDIAFAX că această actuală campanie "de promovare a ofertei de carieră/ de recrutare on-line" a fost lansată la începutul lunii mai şi se desfăşoară prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi platformei Google, pe o durată de două luni.
De asemenea, acestă campanie a fost lansată ca urmare a adaptării comunicării SIE, începute anul trecut, schimbare care vizează targetul tânăr, realizarea unei interfeţe user friendly a site-ului.
"Parte a măsurilor de deschidere şi adaptare la interesele «generaţiei digitale», în februarie 2015, cu ocazia împlinirii a 25 ani de existenţă, a fost lansat noul site al SIE, o platformă «prietenoasă» şi interactivă care, pe lângă obiectivul de a furniza informaţie despre Serviciu într-o manieră inteligibilă şi mai puţin aridă decât norma legală (de exemplu paginile «Mituri» şi «Întrebări frecvente») se doreşte a fi, prin secţiunea interactivă, şi un indiciu despre specificul activităţii dar şi despre aptitudinile şi abilităţile necesare pentru o carieră în SIE", a precizat Serviciul.
De asemenea, Biroul de Relaţii Publice al SIE a mai oferit următoarele informaţii (în scopul contextualizării acestei campanii Facebook):
Evaluările realizate începând cu anul 2010 au evidenţiat faptul că Serviciul de Informaţii Externe, deşi beneficiază, în principiu, de o imagine bună, nu are conturat, în segmentul de vârstă şi pregătire de interes pentru încadrare, nici un profil instituţional distinct ("servicii secrete") şi nici un profil vizibil de angajator. Având în vedere aceste concluzii, s-au demarat o serie de măsuri de natură a corecta acest deficit.
Astfel, în 2011 a fost lansat, în premieră pentru o instituţie din domeniul securităţii naţionale din România, programul de Internship în domeniul OSINT. Acest program, realizat iniţial în cooperare cu Universitatea Bucureşti şi ulterior şi cu Academia de Studii Economice, se adresează masteranzilor celor două instituţii de învăţământ superior.
În 2013 a fost lansat programul de Internship în Criptologie, care se adresează masteranzilor de la Universitatea Bucureşti şi celor de la Universitatea Politehnică Bucureşti, iar din acest an iniţiem un nou stagiu de Internship, în domeniul Securităţii Informatice, în colaborare cu Universitatea Politehnică. Toate aceste programe au durata de o lună, se desfăşoară în sediul SIE şi sunt recunoscute ca stagii de practică de universităţile partenere.
Totodată, în aceeaşi perioadă a fost demarat un amplu program de popularizare a ofertei de carieră a SIE în universităţile din ţară, prin prezentări periodice realizate de cadrele SIE din domeniul resurse umane. Toate aceste demersuri au beneficiat/ beneficiază şi de o promovare on-line în mediile vizate.
Serviciul de Informaţii Externe (SIE) este instituţia de stat specializată în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe