După modelul deţinuţilor, sindicaliştii cer compensarea angajaţilor din penitenciare pentru MUNCA în condiţii improprii: Am intrat de ceva timp într-o epocă a compasiunii

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor îi solicită ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, compensarea angajaţilor din penitenciare pentru munca în condiţii improprii.

Urmărește
792 afișări
Imaginea articolului După modelul deţinuţilor, sindicaliştii cer compensarea angajaţilor din penitenciare pentru MUNCA în condiţii improprii: Am intrat de ceva timp într-o epocă a compasiunii

Sindicaliştii cer compensarea angajaţilor din penitenciare pentru munca în condiţii improprii

"Pentru că am intrat de ceva timp într-o epocă a compasiunii compensatorii, cerem ministrului Justiţiei plata orelor suplimentare pentru angajaţii din penitenciare. Costurile acestei măsuri ar fi de câteva zeci de ori mai mici decât cele presupuse de compensaţiile de 5 - 8 Euro pentru fiecare zi de detenţie anunţate, de către domnul Tudorel Toader, pentru deţinuţii care au fost deja puşi în libertate (estimativ 7.500 - 12.000 euro/deţinut la o medie de 4 ani a pedepsei executate)", se arată într-un comunicat de presă al Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, remis MEDIAFAX.

Conform celei mai recente situaţii statistice, furnizate de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, personalul din penitenciare acumulase peste 760.000 de ore suplimentare la 1 august 2017, din care aproape 270.000 nu au putut fi recuperate. Sindicaliştii transmit că, până la sfârşitul anului, probabil numărul total de ore suplimentare va depăşi 1,4 milioane şi, la fel de probabil, peste 500.000 dintre acestea nu vor putea fi recuperate.

"Impactul financiar fiind nesemnificativ, apreciem că măsura poate fi luată până la finalul acestei săptămâni. (...) Desigur, am aprecia dacă plata s-ar întâmpla retroactiv, începând cu iulie 2012, şi dacă s-ar menţine până în 2022, când condiţiile din penitenciare înţelegem că vor deveni proprii. În plus, pentru că prin lege penitenciarele au fost desemnate că fiind improprii, cerem - ca formă de compensare pentru angajaţii din penitenciare - scăderea efectivă din vârsta de pensionare stabilită pentru angajaţii din sectorul de ordine publică, a câte 6 zile pentru fiecare 30 de zile de muncă în penitenciare. Dacă se poate pentru infractori, n-ar trebui să fie o problemă pentru cei care lucrează cu dânşii", potrivit sursei citate.

Potrivit Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, un angajat din penitenciare lucrează peste 23 de ani în aceste condiţii improprii, iar, prin comparaţie, un deţinut petrece în penitenciar, în medie, patru ani.

Sindicaliştii spun că au o listă lungă de soluţii pentru problemele din penitenciare, însă ministrul Justiţiei nu are timp de discuţii.

"În loc de concluzie, precizăm că susţinem orice formă de clemenţă pentru deţinuţi, câtă vreme aceasta este în interesul justiţei şi al reintegrării sociale a acestora, şi este în echilibru cu măsurile de protecţie şi compensare pentru victimele infracţiunilor", mai transmite Federaţia.

Săptămâna trecută, în prima zi în care legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

"În baza acestei legi, prin adăugirea celor 6 zile (..) – au ieşit 529 de detinuţi. Nu credeam că impactul va fi atât de mare", a declarat atunci ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici