- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (05.02.2019, 08:47)
- Departamentul Social - Mediafax
Sindicaliştii îl acuză pe Toader că ameninţă cu publicarea salariilor pe care tot el le-a secretizat
Sindicaliştii din penitenciare susţin că ministrul Tudorel Toader, care a anunţat că va face publice drepturile salariale şi toate celelalte drepturi băneşti de care beneficiază funcţionarii publici cu statut special din ANP, a semnat Hotărârea de Guvern prin care acestea au fost secretizate.

Sindicaliştii îl acuză pe Toader că ameninţă cu publicarea salariilor pe care tot el le-a secretizat
"Pe fondul protestelor anunţate de sindicatele din penitenciare şi poliţie împreună cu pensionarii militari, Tudorel Toader, încă ministru al Justiţiei, ameninţă că va face publice drepturile salariale, precum si toate celelalte drepturi banesti, de care beneficiaza functionarii publici cu statut special din ANP! Îl informăm pe această cale că salariile cu pricina nici n-ar trebui să fie secrete fiind plătite din bani publici, chiar dacă sub semnătura domniei sale s-a secretizat nu de mult Hotărârea de Guvern care stabileşte coeficienţi de salarizare pentru fiecare funcţie în parte", arată Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Sindicaliştii îi reproşează ministrului Justiţiei că încă nu a rezolvat problema plăţii celor peste un milion de ore suplimentare nerecuperate şi neplătite personalului din penitenciare şi anunţă că vor continua acţiunile de protest.
"În cazul în care nu e clar pentru domnul ministru şi asta i-a pricinuit supărarea, nu cerem creşteri salariale. Cerem doar să se aplice legea cadru a salarizării unitare aşa cum a fost votată de Parlament, fără discriminări. Mai cerem condiţii de lucru mai bune, în mandatul domniei sale sumele alocate în acest sens fiind de 3 ori mai mici. E simplu. Vom continua, deci, acţiunile de protest oricât de jenante vor fi încercările ministrului Toader de a răspunde solicitărilor legitime ale angajaţilor din penitenciare referitor la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, o salarizare echitabilă şi eliminarea discriminării pensionarilor militari. (...) Surprinzătoare, deci, insistenţa celui prins de foarte multe ori în flagrantă dezinformare mai ales că acesta încasează din diverse sinecuri peste 57.000 de lei lunar. Dar, într-un context în care condamnaţi penal conduc ţara şi construiesc bugete, nimic nu mai miră. Nici măcar transformarea unui profesor într-un soldat de partid", potrivit sursei citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe Facebook, că în cursul zilei de marţi va face publice drepturile salariale, precum şi toate celelalte drepturi bănesti, de care beneficiază funcţionarii publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe