„Umilinţă, bătaie de joc, căprărie şi mâncare similară cu ce se primea în lagărele de muncă din perioada comunistă. După două zile în care zeci de studenţi au ajuns la spital cu diagnostic preliminar de toxiinfecţie alimentară, în Academia de Poliţie continuă bătaia de joc la adresa studenţilor, viitori ofiţeri de poliţie. Aceştia au condiţii mai proaste decât cele ale deţinuţilor din puşcării. În meniul primit azi, la două zile de la declanşarea focarului de infecţie, se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supă sau carne alterată cu miros înţepător”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
Sin sindicaliştii afirmă că „nu numai că nimeni din conducerea ministerului nu a luat atitudine faţă de umilinţa şi riscul bacteriologic existent, dar şi la acest moment bătaia de joc continuă la adresa studenţilor cărora li se oferă
„Acum poate veţi înţelege de ce i s-a vândut gogoşi viceprim-ministrului Predoiu cu privire la