- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.01.2015, 12:52)
- Elvira Gheorghita
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sindicat: Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, semnat la Ministerul Sănătăţii
Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, a fost semnat la Ministerul Sănătăţii, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, liderul sindical Monica Bălteanu.
Urmărește
245 afișări
Sindicat: Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, semnat la Ministerul Sănătăţii (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)
"În această dimineaţă, am avut o întâlnire la Ministerul Sănătăţii, cu secretarul de stat Alin Ţucmeanu, care ne cunoaşte foarte bine problemele. A fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care a fost discutat în Comisia interministerială în octombrie 2014. După cum am spus ieri, în memorandum s-a hotărât ştergerea datoriilor noastre către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept seviciu de interes economic general", a spus liderul de sindicat al institutului, Monica Bălteanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump nu respectă tradiţia: Prima doamnă nu se va întâlni cu Jill Biden la Casa Albă
-
Premierul român Marcel Ciolacu, primit la Downing Street de prim-ministrul britanic Keir Starmer
-
Ciolacu şi Ciucă se ceartă ca ţaţele: Când eşti neputincios, devii şi disperat şi nervos
-
Trump l-a nominalizat pe Pete Hegseth la Apărare: anti-NATO, anti-Europa, vedetă a talk-show-urilor Fox News
Ea a mai spus că joi se va întrunit şi Comisia interministerială desemnată pentru rezolvarea problemelor Institutului Cantacuzino.
"Sperăm ca, odată cu întrunirea acestei comisii, să se găsească soluţii pentru reluarea activităţii Institutului Cantacuzino. Este adevărat că activitatea institutului s-a desfăşurat pe baza veniturilor proprii realizate de acesta, dar odată cu oprirea producţiei de vaccinuri şi acumularea de datorii către ANAF, activitatea a fost grav afectată, institutul pierzând contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, în baza căruia aveam contracte pentru efectuarea analizelor", a precizat liderul sindical.
Aproape 200 de angajaţi ai Institutului Cantacuzino au protestat, miercuri, în curtea unităţii, întrucât au primit doar o parte din lichidarea pentru luna decembrie, dar şi pentru că instituţia nu a fost prinsă în bugetul pe 2015 pentru activitatea de sănătate publică.
Liderul sindical Monica Bălteanu a spus că de trei luni se aşteaptă discutarea Memorandumului, dar până în prezent nu s-a făcut nimic, motiv pentru care şi în 2015 situaţia vizând tot ceea ce înseamnă activitatea de sănătate publică este blocată.
Angajaţii Institutului Cantacuzino cer Guvernului şi Ministerului Sănătăţii să respecte Hotărârea de Guvern 320/2013, care prevede ca Institutul Cantacuzino să primescă un buget anual pentru producţia de vaccinuri, dar şi pentru ceea ce ţine de strategia naţională de sănătate.
"Această sumă trebuie acordată în baza unui plan pe care noi l-am transmis deja, din 2014, la Ministerul Sănătăţii", a mai spus Bălteanu.
Institutul Cantacuzino a fost trecut, în octombrie 2014, în coordonarea Ministerului Educaţiei, până atunci fiind la Ministerul Sănătăţii.
Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.
Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.
În 2013 producţia a fost reluată fiind realizate primele 600.000 de doze. Dar, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a anunţat Institutul Cantacuzino, la sfârşitul anului 2013, că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme.
Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.
În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import.
Citește pe alephnews.ro: Neom, cel mai ambiţios proiect al Arabiei Saudite, se confruntă cu probleme. Directorul general a renunțat la funcție după șase ani
Citește pe www.zf.ro: Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe