SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: Circulaţia pe A2 Bucureşti - Lehliu şi A3 a fost deschisă. 105 trenuri sunt anulate. Care sunt drumurile blocate şi localităţile izolate - INFORMAŢII ÎN TIMP REAL

Circulaţia pe autostrăzile A3 şi A2 Bucureşti - Lehliu, închisă de sâmbătă, a fost redeschisă marţi dimineaţă, iar în continuare se intervine pentru îndepărtarea zăpezii pe tronsonul Lehliu - Drajna. Traficul feroviar este deschis, marţi, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricţii de circulaţie, iar 105 trenuri sunt anulate, potrivit companiei "CFR".

Urmărește
3530 afișări
Imaginea articolului SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: Circulaţia pe A2 Bucureşti - Lehliu şi A3 a fost deschisă. 105 trenuri sunt anulate. Care sunt drumurile blocate şi localităţile izolate - INFORMAŢII ÎN TIMP REAL

SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: Circulaţia pe autostrăzile A2 Bucureşti - Lehliu şi A3 a fost deschisă. 105 trenuri sunt anulate. INFORMAŢII ÎN TIMP REAL (Imagine: Ciprian Sterian/ Arhiva Mediafax Foto)

Circulaţie întreruptă pe tronsoane din A2 şi două drumuri naţionale

Traficul rutier este întrerupt marţi seară, din cauza condiţiilor meteo, pe tronsoane din A2 şi două drumuri naţionale, în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi şi Vrancea, informează Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Conform datelor centralizate la ora 22.30, A2 este blocată pe tronsonul Lehliu - Feteşti.

De asemenea, nu se circulă pe DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti (Vrancea) şi DN 24D Bălăbăneşti - Tuluceşti (Galaţi).

InfoTrafic mai informează că sunt instituite restricţii de tonaj pe DN 22 Râmnicu Sărat (Buzău) - Brăila (7,5 tone), DN 2C Pogoanele - Costeşti (Buzău) (3,5 tone) şi DN 3B Călăraşi - Feteşti (Ialomiţa) (7,5 tone).

În plus, a fost impusă o restricţie de circulaţie pe DN7C (Transfăgărăşan), pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe tronsonul kilometric 57 - 104, în zona localităţii argeşene Arefu. Totodată, până la sfârşitul lunii iunie, sectorul de drum cuprins între kilometrii 104 (Piscu Negru) şi 130+800 (Bâlea Cascadă) este închis, ca în fiecare iarnă.

Toate drumurile judeţene din Vrancea au fost deschise, un singur drum naţional fiind încă blocat

Toate drumurile judeţene din Vrancea au fost deschise circulaţiei marţi seară, când mai era blocat un singur drum naţional, respectiv DN 23 B Măicăneşti - Ciorăşti, unde echipele de deszăpezire acţionează şi la ora transmiterii acestei ştiri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Cristina Duţă, şi numărul localităţilor unde accesul nu se poate realiza pe şosele a scăzut, astfel că, la ora transmiterii acestei ştiri, doar trei sate din comuna Măicăneşti - Stupina, Râmniceni şi Slobozia Boteni - mai sunt încă izolate.

Sute de militari, jandarmi şi pompieri au acţionat, în cursul zilei de marţi, în sprijinul populaţiei afectate de ninsori şi viscol, în special persoane vârstnice sau bolnave. Forţele de intervenţie au deszăpezit sute de gospodării din satele Belciugele, Tătaru, Măicăneşti, din comunele Gologanu, Tătăranu şi Răstoaca, din Ciorăşti, şi Vulturu.

În comuna Tătăranu, echipajele de jandarmi au asigurat şi transportul cu targa al unui bolnav pe o distanţă de aproximativ 800 metri, până la ambulanţă, care nu a putut ajunge până la domiciliul bolnavului.

În municipiul Focşani, pompierii au intervenit cu autoscara mecanică şi o autospecială de capacitate medie pentru a curăţa ţurţurii care se formaseră la ultimul etaj al acoperişului unui bloc. Deoarece puneau în pericol pietonii care treceau prin zonă, ţurţurii de dimensiuni mari care, pe alocuri, coborau de la etajul al patrulea până la nivelul etajului al doilea al blocului au fost îndepărtaţi de către pompieri, după ce zona a fost izolată pentru a împiedica accesul trecătorilor în apropiere.

De asemenea, prefectul de Vrancea a decis să se menţină decizia suspendării orelor  în unităţile de învăţământ şi pentru zilele de miercuri şi joi.

"Tot din cauza prognozelor meteo de vreme severă, se suspendă atât cursurile şcolilor de şoferi, cât şi examinările în vederea obţinerii permiselor de conducere auto în aceeaşi perioadă. De asemenea, prefectul a dispus ca persoanele programate pentru dializă să rămână internate preventiv în municipiul Focşani", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Duţă.

Nicio localitate din judeţul Buzău nu mai era izolată marţi seară;nouă drumuri judeţene încă blocate

Nicio localitate din judeţul Buzău nu mai era izolată, marţi seară, după ce luni în peste 50 de localităţi nu se putea ajunge, nouă drumuri judeţene fiind însă în continuare blocate, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Marius Sârbescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sârbescu, marţi seară s-a reuşit deblocarea tuturor comunelor buzoiene, numeroase echipaje de intervenţie fiind mobilizate pentru ajutorarea localnicilor din comunele izolate de nămeţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, 45 de militari cu patru camioane, 40 de jandarmi cu trei autovehicule, 16 pompieri cu un camion au acţionat marţi pentru deblocarea căilor de acces şi locuinţelor din comuna Glodeanu Siliştea.

De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru deszăpezirea unui număr de 42 locuinţe cu 84 persoane şi a unei şcoli din localităţile Cârligu Mare, Cârligu Mic, Văcăreasca şi Glodeanu Siliştea.

Zeci de militari, jandarmi şi pompieri au fost mobilizaţi pentru deblocarea căilor de acces în localitatea Vadu Paşii, fiind deszăpezite peste 70 de locuinţe, dar şi instituţii, şcoli generale, grădiniţe, dispensare, dar şi pentru degajarea căilor de comunicaţii pe o distanţă de 560 de metri, unde stratul de zăpadă măsura între 1,5 şi  trei metri.

Militarii au acţionat şi pentru deszăpezirea în municipiul Râmnicu Sărat, la Azilul de Bătrâni şi Centrul de Recuperare, în timp ce la Valea Râmnicului s-au deszăpezit 15 locuinţe, biserica, farmacia şi dispensarul. De asemenea, jandarmii au acţionat pentru distribuirea de medicamente, alimente şi apă în satul Stănila, din oraşul Nehoiu.

Forţele de intervenţie au ajuns şi în localităţile Râmnicelu, Poşta Câlnău, Puieşti, Lunca şi Plopi, unde lucrat la deszăpezirea persoanelor singure şi neajutorate.

CFR Călători: Traficul este deschis pe toate magistralele de cale ferată

Companiile feroviare informează că traficul este deschis marţi seară, conform centralizării de la ora 19.30, pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind adaptată condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit CFR Călători.

Pentru asigurarea legăturii sudului ţării cu Galaţi şi Brăila, miercuri, va circula suplimentar trenul InterRegio (IR 12793), cu destinaţia Galaţi, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 06.10. Trenul va avea opriri pentru preluarea pasagerilor în staţiile: Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Făurei, Ianca, Brăila şi Barboşi, potrivit sursei citate.

De asemenea, pe ruta Galaţi - Bucureşti Nord, va circula suplimentar trenul InterRegio (IR 12790), cu plecare din Galaţi la ora 4.50 şi opriri în staţiile: Barboşi, Brăila, Ianca, Făurei, Buzău, Mizil şi Ploieşti Sud.

Potrivit CFR Călători, capacitatea de transport pe ruta Constanţa - Bucureşti este în continuare suplimentată.

Reprezentanţii CRF Călători recomandă pasagerilor ca, înainte de călătorie, să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare, pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească.

Marţi dimineaţă, până la ora 9.12, circulaţia era restricţionată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe zece linii, respectiv Brăila - Făurei-Buzău, Bucureşti Nord - Urziceni, Goleşti - Chitila, Iaşi - Buhăieşti, Mărăşeşti - Tecuci-Barbosi, Ploieşti - Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni - Făurei, Urziceni - Slobozia şi Vereşti - Leorda.

În trafic nu mai erau garnituri blocate, dar 110 trenuri erau anulate, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiţii de iarnă se prelungesc timpii de parcurs, a mai precizat CFR.

Infotrafic: DN 22D şi DN 22E, din judeţul Tulcea, au fost deschise

Drumul naţional 22D Horia - Atmagea şi DN 22E Garvăn - I.C.Brătianu au fost deschise, marţi, în judeţul Tulcea nemaifiind drumuri cu circulaţia rutieră întreruptă, informează Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Potrivit datelor primite de Centrul Infotrafic de la structurile teritoriale de poliţie, traficul rutier este întrerupt, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, pe tronsonul Lehliu - Feteşti al Autostrăzii Soarelui şi pe DN 22 Mihai Viteazu - Ovidiu (Constanţa), DN 22 Râmnicu Sărat - Smârdan (Buzău), DN 23 Olăneasca (Brăila) - Brăila, DN 23B Maicaneşti - Ciorăşti (Vrancea), DN 24D Balabaneşti - Tuluceşti (Galaţi) şi DN 2N Bogza - Dumbrăveni (Vrancea).

De asemenea, pe DN 2C Padina (Buzău) - Slobozia (Ialomiţa) circulaţia este restricţionată pentru maşinile de peste 7,5 tone.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, circulaţia a fost deschisă pe DN 22 Baia Ovidiu pentru maşinile cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone.

Prefectul de Buzău: Mai sunt cinci localităţi izolate. Nu le cunosc, nu am lista

Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, a declarat, marţi, că în judeţ mai sunt izolate cinci localităţi, iar întrebat de jurnalişti care sunt acestea şi de ce nu răspunde la telefoanele unui primar care a cerut ajutor, el a răspuns: "Nu am lista localităţilor, nu le cunosc, nu am timp de telefoane".

Autotrenurile blocate 48 de ore la Albiţa şi Bârlad din cauza drumurilor închise şi-au reluat cursa

Şoferii celor peste 100 de TIR-uri care au fost blocate şi 48 de ore în Vama Albiţa şi la Bârlad din cauza drumurilor închise în judeţele din sudul Moldovei au fost lăsaţi să îşi reia cursele, marţi dimineaţă, odată cu deszăpezirea arterelor blocate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traficul rutier pentru autovehiculele de peste 7,5 tone a revenit la normal, marţi dimineaţă, în judeţul Vaslui, după ce poliţiştii le-au permis şoferilor de TIR să-şi reia cursele spre judeţul Galaţi, pe DN 24, după două zile în care circulaţia spre sudul Moldovei a fost închisă.

În aceste condiţii, şoferii celor 60 de autotrenuri aflate în terminalul de mărfuri din Vama Albiţa, majoritatea din Republica Moldova, au putut pleca spre sudul ţării, unii şi după 48 de ore de staţionare. De asemenea, şi şoferiicelor peste 40 de TIR-ui aflate la ieşirea din municipiul Bârlad au putut să îşi reia cursele.

"În cursul acestei dimineţi, au fost ridicate restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone. În momentul de faţă nu mai există autotrenuri staţionate în judeţul Vaslui din cauza traficului închis în judeţele din sudul Moldovei", a declarat responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.

CFR Călători: Un tren InterRegio circulă suplimentar pe ruta Bucureşti - Galaţi

Un tren InterRegio circulă suplimentar, marţi, între Bucureşti şi Galaţi, pentru a prelua pasagerii din staţiile Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Făurei, Ianca, Brăila şi Barboşi, informează CFR Călători.

Potrivit CFR Călători, capacitatea de transport pe ruta Constanţa - Bucureşti este în continuare suplimentată şi se asigură legătura sudului ţării cu Galaţi şi Brăila, în condiţiile în care legăturile rutiere au fost închise.

În plus, marţi circulă suplimentar un tren InterRegio cu destinaţia Galaţi, care va pleca din Bucureşti Nord la ora 13.40. Trenul va avea opriri pentru preluarea pasagerilor din staţiile Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Făurei, Ianca, Brăila şi Barboşi.

De asemenea, pe ruta Galaţi - Bucureşti Nord se va repune în circulaţie trenul InterRegio 1572, cu plecare din Galaţi la ora 13.40 şi opriri în staţiile Barboşi, Brăila, Ianca, Făurei, Buzău, Mizil şi Ploieşti Sud, a precizat sursa citată.

Circulaţie închisă pe A2 Lehliu-Feteşti şi pe nouă drumuri naţionale din şapte judeţe

Circulaţia este în continuare închisă, marţi, pe tronsonul Lehliu - Feteşti al autostrăzii A2 şi pe nouă drumuri naţionale din judeţele Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea, Buzău Vrancea şi Galaţi, potrivit Centrului Infotrafic.

Conform datelor transmise Centrului Infotrafic de structurile teritoriale de poliţie, traficul rutier este întrerupt, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, pe tronsonul Lehliu - Feteşti al Autostrăzii Soarelui şi pe DN 21A Bărăganu (Brăila) - Ţăndărei (Ialomiţa), DN 22 Mihai Viteazu - Ovidiu (Constanţa), DN 22 Râmnicu Sărat (Buzău) - Smârdan (Tulcea), DN 22D Horia - Atmagea (Tulcea), DN 22E Garvăn - I.C. Brătianu (Tulcea), DN 23 Măicăneşti (Vrancea) - Brăila, DN 23B Maicaneşti - Ciorăşti (Vrancea), DN 24D Balabaneşti - Tuluceşti (Galaţi) şi DN 2N Bogza - Dumbrăveni (Vrancea).

De asemenea, pe DN 2B Buzău - Vizireni (Buzău) şi DN 2C Padina (Buzău) - Slobozia (Ialomiţa) este restricţionată circulaţia pentru maşinile de peste 7,5 tone.

Circulaţia a fost deschisă, marţi dimineaţă, pe DN 22A Hârşova - Saraiu, DN 2 Bucureşti - Urziceni, DN 3B Feteşti - Vlădeni, DN 2A Urziceni - Slobozia, DN 3A Lehliu Gară - Feteşti, DN 3 Fundulea - Lehliu, DN 3 Lehliu - Călăraşi, DN 31 Curcani - limită judeţ Călăraşi, DN 4 Orăşti - Curcani, DN 41 Olteniţa - Daia, DN 7 Bucureşti - Piteşti, DN 71 Bâldana - Moara Nouă şi DN CB Bragadiru - Jilava, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Brăila: 20 de sate cu aproximativ 4.000 de gospodării, în continuare izolate; DN 22 şi 13 DJ, blocate

Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, colonelul Ştefan Stoian, a declarat că marţi sunt în continuare izolate 20 de sate din judeţ, în care sunt aproximativ 4.000 de gospodării, iar 13 drumuri judeţene, ca şi DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat sunt blocate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a solicitat sprijin pe calea aerului pentru a se putea ajunge la o gravidă din localitatea Racoviţa.

Potrivit lui Stoian, femeia trebuie preluată din localitatea Racoviţa, unde nu se poate ajunge din cauza viscolului puternic, a vizibilităţii reduse şi a zăpezii abundente. Încă de duminică echipele de salvare încearcă să ajungă la femeia însărcinată care trebuie transportată la spital. Gravida a suferit şi un atac de panică, însă starea ei este stabilă, susţine Stoian.

O altă urgenţă medicală este în localitatea Bordei Verde unde o persoană a suferit o hemoragie digestivă şi are nevoie de asistenţă medicală de specialitate, un elicopter urmând să preia şi acest bolnav.

Între timp, ambulanţele au reuşit să ajungă la alte două gravide care prezentau contracţii şi care trebuiau să ajungă la spital, dar şi la un bărbat de 75 de ani din localitatea Mihai Bravu care a suferit un accident vascular cerebral în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ambulanţa a ajuns la bătrân după 14-15 ore, în noaptea de luni spre marţi.

Marţi, efective importante de pompieri, jandarmi şi poliţişti vor fi mobilizaţi pentru deszăpezirea gospodăriilor oamenilor afectaţi de ninsorile abundente. Forţele de ordine vor merge cu lopeţi şi vor deszăpezi gospodăriile bătrânilor din localităţile Tichileşti, Cazasu, Viziru şi Făurei.

Prefectul judeţului Brăila a cerut, luni seară, la comandamentul de iarnă, sprijin ca urmare a faptului că "s-au înmulţit cazurile de femei gravide", fapt ce a generat o reacţie a vicepremierului Liviu Dragnea, care i-a spus că un astfel de lucru e îmbucurător, iar sistemul e pregătit pentru astfel de situaţii.

"S-au înmulţit cazurile - aşa cum ştiţi de la prânz, că am cerut un elicopter pentru intervenţie - s-au înmulţit cazurile astea de femei gravide! Au mai apărut câte un caz, tot la fel de grav ca şi cel de la Racoviţa. A apărut undeva la Batogu, un sat izolat. Încercăm să intervenim, se acţionează de fapt, toată noaptea se lucrează", a spus luni seară prefectul judeţului Brăila, care a solicitat sprijin pentru cele două cazuri dacă nu vor putea fi soluţionate cu forţele locale.

Vicepremierul Dragnea i-a răspuns că va avea tot sprijinul necesar, inclusiv elicoptere de intervenţie, dar a subliniat că numărul ridicat al gravidelor este un lucru bun.

"Faptul că, aşa cum aţi spus dumneavoastră, se înmulţesc cazurile astea de femei gravide, ăsta e un lucru bun! Asta trebuie să vă bucure! Trebuie să luaţi toate măsurile ca aceste femei să ajungă acolo unde trebuie în siguranţă", a arătat Dragnea.

Buzău: DN 22 rămâne închis, locuitorii a 15 sate sunt în continuare izolaţi

Drumul Naţional 22 Râmnicu Sărat -Brăila rămâne închis şi marţi, în judeţul Buzău, pe alte două drumuri naţionale din judeţ se circulă cu restricţii, în timp ce 20 de drumuri judeţene sunt blocate în continuare din cauza zăpezii, locuitorii din 15 sate fiind încă izolaţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sîrbescu, 20 de drumuri judeţene sunt în continuare blocate, în timp ce pe DN 2 C Costeşti Padina, limita cu judeţul Ialomniţa, este restricţie de 3,5 tone, iar pe DN 2 B Buzău-Brăila sunt restricţii pentru maşinile cu masa mai mare de 7, 5 tone.

De asemenea, DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila este în continuare închis.

Conform sursei citate, numărul localităţilor izolate a scăzut totuşi semnificativ în ultimele ore, după ce multe drumuri au fost deschise.

Astfel, la ora transmiterii acestei ştiri mai sunt izolate 15 sate din comunele Chiojdu, Scutelnici şi Bozioru. Locuitorii de aici nu au nici energie electrică de sâmbătă sau de duminică, din cauza viscolului puternic care a produs avarii la reţeaua de electricitate.

În localitatea Chiojdu, oamenii din satele Poieniţele şi Cătiaşu nu au energie electrică de duminică, echipele de la Electrica aflate pe teren intervenind cu dificultate din cauza vântului puternic.

"Avem două sate izolate, cu 700 de oameni, care nu au nici energie electrică. Ne-au promis că azi vor remedia situaţia. Dacă mai ninge, va fi foarte greu. Am anunţat la Consiliul Judeţean că ne trebuie motorină pentru utilaje, în rest nu avem nebvoie de nimic, decât de plase de lanţ ca să acţionăm mai bine. Avem oameni care deszăpesc casele bătrânilor imobilizaţi la part, le duc apă, mâncare, le fac pârtie, ne descurcăm, numai asta ne mai trebuie, un surplus de combustil”, a declarat, marţi dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Chiojdu, Andrei Fătu.

La rândul său, primarul comunei Scutelnici, Sandu Chircă, spune că zăpada depăşeşte doi metri în unele zone.

"Se lucrează la foc continuu să desfundăm drumurile, pe şosea zăpada este şi de trei metri, sunt porţiuni unde e zăpadă mare de tot, şi în curţi e, dar oamenii s-au gospodărit şi şi-au făcut pârtie. Mai avem cătune unde bate vântul foarte tare şi este situaţia mai gravă. La Brăgăreasa nu e curent de sâmbătă, aici e o urgenţă, să sperăm că se rezolvă şi problema asta curând", a declarat primarul din Scutelnici.

Marţi dimineaţă, sute de militari şi pompieri sunt moblizaţi în localităţile unde nămeţii ating şi doi metri înălţime.

Astfel, la Glodeanu Siliştea şi Vadu Paşii acţionează zeci de militari şi pompieri, iar peste o sută de jandarmi intervin la Valea Râmnicului, în zona Nehoiu şi la Smeeni, localitate grav afectată de ninsori.

Conform autorităţilor judeţene, în ultimele ore nu s-au mai înregistrat urgenţe medicale la care ambulanţele să nu poată ajungă, însă dacă vor mai exista astfel de cazuri va fi solicitat din nou un elicopter de la MAI care să preia pacienţii.

Marţi, la Buzău, sunt aşteptaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Apărării Mircea Duşă, care au anunţat că vor verifica stadiul operaţiunilor de deszăpezire a drumurilor.

Vrancea: Două drumuri naţionale şi opt judeţene, închise în continuare; opt sate sunt încă izolate

Două drumuri naţionale şi alte opt drumuri judeţene continuă să fie închise şi marţi, în judeţul Vrancea, unde locuitorii a opt sate sunt încă izolaţi din cauza zăpezii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duţă, la ora transmiterii acestei ştiri în Vrancea circulaţia este închisă în continuare pe două drumuri naţionale - DN 23 B Măicăneşti – Ciorăşi şi DN 2 N, pe sectorul Dumbrăveni – Bogza.

Drumul Naţional 2, care face legătura cu judeţele Buzău şi Bacău, este deschis circulaţiei rutiere, fără restricţii de tonaj.

În ceea ce priveşte drumurile judeţene, autorităţile au anunţat că mai sunt patru astfel de tronsoane blocate, în timp ce traficul este restricţionat pe alte patru: DJ 205 E din DN 2 – Ciuşlea, DJ 204 E Focşani –Petreşti şi DJ 205 H din Domneşti – Păuneşti, DJ 204 D Focşani – Suraia.

De asemenea, continuă să fie izolaţi locuitorii a opt sate din patru comune: Hânguleşt, Vadu Roşca şi Maluri din comuna Vulturu, satul Stupina din comuna Măicăneşti, satele Caiata şi Voetin din comuna Sihlea Bogza şi satul Băleşti din comuna Băleşti.

"Toate utilajele de deszăpezire din dotare acţionează atât pe drumurile judeţene şi naţionale, cât şi în localităţi pentru îndepărtarea zăpezii", a precizat reprezentantul ISU Vrancea.

Membrii comandamentului de urgenţă au declarat, luni, starea de alertă în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea.

Premierul Victor Ponta a arătat că măsura este necesară pentru a exista o coordonare la nivel naţional, "o comandă unică", pentru operaţiunile de deblocare a drumurilor.

Circulaţia pe autostrăzile A2 Bucureşti - Lehliu şi A3 a fost deschisă

Circulaţia pe autostrăzile A3 şi A2 Bucureşti - Lehliu, închisă de sâmbătă, a fost redeschisă marţi dimineaţă, iar în continuare se intervine pentru îndepărtarea zăpezii pe tronsonul Lehliu - Drajna.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), circulaţia pe autostrada A2 Bucureşti - Lehliu a fost deschisă marţi, de la ora 08.30, pentru toate categoriile de vehicule.

De asemenea, de la ora 9.00 a fost deschisă circulaţia şi pe autostrada A3, între Centura Bucureşti şi Ploieşti.

Traficul a fost deschis marţi dimineaţă şi pe DN 22 intersecţie DN 22D - limită judeţ Constanţa, DN 22F Horia - Nalbant, DN 22D Măcin - Horia, DN 2 limită judeţ Ialomiţa - Focşani, DN 1B limită judeţ Prahova - intersecţie DN 2, DN 2N Dumbrăveni - Jitia, DN 23A Focşani - Ciorăşti, DN 10 şi DN 22A.

Pe DN 2C, DN 2B, DN 3 Lehliu - Călăraşi şi DN 3A limită judeţ Drajna - Feteşti, circulaţia a fost deschisă pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată sub 7,5 tone.

Circulaţia pe A1 Bucureşti - Piteşti, A3 Bucureşti - Ploieşti şi pe A2, pe tronsonul Bucureşti - Feteşti, a fost închisă sâmbătă, din cauza ninsorii şi a viscolului.

Traficul pe autostrada A1 a fost redeschis luni dimineaţă.

Traficul feroviar, deschis pe toate magistralele, cu restricţii pe zece linii. 105 trenuri sunt anulate

Traficul feroviar este deschis, marţi, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricţii de circulaţie, iar 105 trenuri sunt anulate, potrivit companiei "CFR".

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, dar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţii meteo nefavorabile, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit situaţiei centralizate până la ora 06.20, circulaţia este restricţionată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe zece linii, respectiv Brăila - Făurei-Buzău, Bucureşti Nord - Urziceni, Goleşti - Chitila, Iaşi - Buhăieşti, Mărăşeşti - Tecuci-Barbosi, Ploieşti - Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni - Făurei, Urziceni - Slobozia şi Vereşti - Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.

În trafic nu mai sunt garnituri blocate, dar 105 trenuri sunt anulate, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiţii de iarnă se prelungesc timpii de parcurs. Trenurile aflate în circulaţie asigură legătura pe calea ferată cu toate judeţele, a precizat sursa citată.

Echipele de intervenţie patrulează cu utilaje pentru deszăpezire pe toate secţiile de cale ferată din judeţele afectate de viscol, iar în gări şi la intrările în staţii, personalul feroviar curăţă liniile şi macazurile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici