Video Sorin Oprescu, REŢINUT de DNA pentru luare de mită: Primarul a primit 25.000 de euro de la patru denunţători/ Oprescu, adus la Tribunalul Bucureşti. Ce spune unul dintre avocaţii primarului Capitalei - VIDEO

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători. Sorin Oprescu a fost adus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește
28263 afișări

UPDATE Avocat: Sorin Oprescu nu avea de-a face cu atribuirea contractelor vizate de DNA

Viorel Mocanu, unul dintre avocaţii primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, spune că toate mijloacele de probă ale DNA se bazează pe "aprecieri şi supoziţii", susţinând că edilul "nu avea de-a face cu atribuirea acestor contracte".

"Nu a pretins domnia sa (Sorin Oprescu -n.r.) nici în mod direct, nici indirect, sume de bani pentru contracte care s-au derulat în cadrul Primăriei Bucureşti sau alte foloase necuvenite (...) Evident că nici nu a primit dacă nu a pretins. Nu avea niciun motiv şi niciun raţionament logic. Din punct de vedere al apărării, totul se bazează doar pe aprecieri şi supoziţii, pe care DNA le-a luat până în acest moment ca şi mijloace de probă, ale altor doi denunţători. Nu a condiţionat pentru că nici nu avea de-a face cu atribuirea acestor contracte sau cu câştigarea acestor contracte la licitaţie, dată fiind poziţia sa", a declarat Viorel Mocanu, unul dintre avocaţii lui Sorin Oprescu.

Întrebat despre starea de sănătate a primarului Capitalei, avocatul a spus că Oprescu se simte foarte obosit, în condiţiile în care anchetatorii l-au supus unui "maraton".

''Domnul Oprescu se simte foarte obosit, având în vedere maratonul de peste 19 ore la care este supus, dar şi faptul că se află la dispoziţia autorităţilor de aseară, orele 22.00, când a fost condus la DNA şi ulterior s-a emis pe numele său ordonanţa de reţinere, începând cu orele 00.30. Nu a avut timp să se odihnească întrucât a fost depozitat aici, aşa cum spun şi cei de la DNA, la sediul arestului central, în jurul orelor 5.00, iar la 7.00 a fost scos şi condus la percheziţiile care au avut loc la domiciliul domniei sale din comuna Ciolpani'', a precizat avocatul.

UPDATE Primarul Sorin Oprescu a fost adus la Tribunalul Bucureşti

Magistraţii Tribunalului Bucureşti vor decide dacă vor admite propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului Capitalei pentru 30 de zile.

În faţa Tribunalului Bucureşti în momentul aducerii primarului s-au aflat câteva persoane care aveau afişe pe care scria: "Mulţumim, DNA", "Oprescu, mulţumim că ai vrut să plăteşti taxele".

Până la ora transmiterii acestei ştiri, în acest dosar au mai fost reţinuţi Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, directoarea Centrului Cultural "Palatele Brâncoveneşti", Ruxandra Petroi Avasiloae, şi adjunctul acesteia, Florin Şupeală.

UPDATE - Sorin Oprescu, dus în arestul Poliţiei Capitalei

Sorin Oprescu, reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de DNA, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce în cursul dimineţii a fost prezent la percheziţiile care au avut loc la casa lui de la Ciolpani, judeţul Ilfov.

GALERIE FOTO

Sorin Oprescu a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, în jurul orei 15.00.

UPDATE 14:23 - Oprescu, scos din casa de la Ciolpani după percheziţii

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut sâmbătă noapte de DNA pentru luare de mită, a fost scos încătuşat din locuinţa sa din Ciopani, unde a asistat la percheziţiile procurorilor.

Sorin Oprescu a asistat la percheziţiile procurorilor la locuinţa sa, desfăşurate începând cu ora 6.00.

UPDATE 13:35 - O parte din banii primiţi de Oprescu sâmbătă noapte, găsiţi asupra sa în trafic, alţii - la locuinţă

O parte din cei 25.000 de euro pe care Sorin Oprescu i-ar fi primit drept mită sâmbătă noapte au fost găsiţi asupra sa în trafic, iar restul la reşedinţa de la Ciolpani, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

UPDATE 12:21 - Oprescu va fi suspendat dacă va fi arestat. Conducerea primăriei, preluată de un viceprimar

Sorin Oprescu va fi suspendat automat din funcţia de primar de către prefect în cazul în care judecătorii decid arestarea sa preventivă, potrivit Legii administraţiei publice locale, iar atribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul Cornel Pieptea (PNL) sau de viceprimarul Dan Darabont (PSD).

UPDATE 12:15 - Avocat: Primarul Capitalei nu a cerut niciodată bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari

Avocatul Alexandru Chiciu a declarat că a fost mandatat de Sorin Oprescu să precizeze că primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari, apărătorul arătând şi că acuzaţiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate

UPDATE 10:35 - Sorin Oprescu asistă la percheziţiile DNA, la casa lui de la Ciolpani

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de DNA, asistă la percheziţiile care au loc la casa lui de la Ciolpani, judeţul Ilfov, alte percheziţii derulându-se la primărie, instituţii din subordine şi sediile unor firme, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii DNA fac percheziţii la locuinţa lui Oprescu, la care asistă şi primarul general.

La Primăria Capitalei se fac percheziţii la departamentele de licitaţii, economic şi tehnic. Alte percheziţii au loc la instituţii din subordinea primăriei, respectiv la Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti" de la Mogoşoaia.

În total, în acest dosar sunt efectuate duminică percheziţii în 13 locuri din municipiul Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, precizează DNA.

La sediul DNA, au început să fie aduse la audieri mai multe persoane, printre care angajaţi ai primăriei.

UPDATE - Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurori ai DNA - Secţia de Combatere a Corupţiei fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2013-2015.

Astfel, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, duminică sunt efectuate percheziţii în 13 locuri din municipiul Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Conform unor surse judiciare, percheziţii au loc la Primăria Capitalei, Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti".

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. 

Potrivit DNA, primarul ar fi primit 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.

"În  perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti", se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost cerută pentru Sorin Oprescu.

"Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi pentru Primar", mai arată anchetatorii.

Potrivit procurorilor anticorupţie, sâmbătă, în baza în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea Primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 euro din 60.000 euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru Oprescu.

Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.

În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

În ultimul an, au intrat în vizorul DNA, consilierul personal al primarului, dar şi un director din Primăria Capitalei.

În 26 iunie, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu, Solomon Wigler, a fost trimis în judecată, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 204.000 de euro pentru intervenţii în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale necesare construirii a trei supermarketuri.

Potrivit procurorilor, în perioada mai-iunie 2012 - mai 2015, Solomon Wigler, în calitate de consilier personal al primarului general al Capitalei, a pretins, în mai multe rânduri, 230.000 de euro şi a primit, în mai multe tranşe, 179.000 de euro de la un o persoană (martor denunţător în cauză), promiţând că va interveni la funcţionari din aparatul administrativ al edilului şi la consilieri din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru iniţierea şi votarea unor proiecte de hotărâre care vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ) necesare edificării a trei supermarketuri în Bucureşti şi acceptarea unei donaţii de către Primăria Capitalei.

După primirea celor 179.000 de euro, în patru tranşe, respectiv înainte şi după votarea hotărârilor respective, Solomon Wigler a fost prins în flagrant, în 3 iunie, în timp ce primea alţi 25.000 de euro, din diferenţa de 51.000 de euro de la suma pretinsă.

Pe 19 decembrie 2014, şeful Direcţiei generale de infrastructură şi servicii publice (DGISP) din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că administra firme şi că a primit bani şi bunuri pentru a acorda contracte ale municipalităţii.

Printre altele, Dumitru este acuzat că, în perioada 2009 - 2014, în calitate de director general în cadrul DGISP, preşedinte al comisiilor de evaluare şi preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor, a pretins şi primit, de la o societate comercială, foloase necuvenite de peste 9.200 de lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparaţii/renovare/instalaţii, materialele necesare şi obiecte electrocasnice pentru a-şi exercita influenţa în vederea atribuirii, derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.

În aceeaşi calitate, Dumitru, prin recepţionarea unor lucrări neefectuate la obiectivul "Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa" a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA.

Solomon Wigler şi Mădălin Dumitru au fost suspendaţi din funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici