Măsura anunţată de premier a fost inclusă în legea bugetului care va fi prezentată Parlamentului din Madrid săptămâna viitoare. Există, de asemenea, un voucher de cultură de 400 pentru tinerii care au împlinit 18 ani.
Un bonus de 250 de euro pe lună pentru tinerii sub 35 de ani, pentru a-i ajuta să plătească chiria, şi un voucher de 400 de euro pentru cheltuielile culturale rezervate tinerilor de 18 ani.
Este o lege bugetară care acordă prioritate tinerilor. Măsura „anti-bebeluşi” intenţionează să favorizeze autonomia tinerilor spanioli care se separă târziu, în medie, de mamă şi de tată, plecând de acasă abia la 29 de ani, cu mult peste media europeană, de 26 de ani.
„Vom implementa o politică publică care vizează reducerea vârstei emancipării tinerilor”, a declarat premierul Pedro Sánchez. „Astfel, tinerii vor putea accesa locuinţe decente pentru chirie cu sprijinul şi ajutorul administraţiei generale a statului”, a anunţat Sánchez.
Liderul socialist a explicat că măsura va dura doi ani şi va fi rezervată celor sub 35 de ani care au deja un loc de muncă şi cu un venit mai mic de 23.725 de euro pe an. În cazul celor mai vulnerabile familii, acest bonus poate fi implementat cu alte măsuri care vizează acoperirea a 40% din valoarea chiriei.