SRI anunţă că 7 străini,afiliaţi ideilor Al-Qaeda şi Statul Islamic, au fost declaraţi indezirabili

SRI anunţă că, săptămâna aceasta, şapte cetăţeni străini, dintre care şase afiliaţi ideologiilor radicale promovate de Statul Islamic şi Al-Qaeda, au fost declaraţi indezirabili, după ce au desfăşurat activităţi cu impact asupra intereselor naţionale.

Urmărește
1424 afișări
Imaginea articolului SRI anunţă că 7 străini,afiliaţi ideilor Al-Qaeda şi Statul Islamic, au fost declaraţi indezirabili

SRI anunţă că 7 străini,afiliaţi ideilor Al-Qaeda şi Statul Islamic, au fost declaraţi indezirabili (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"În contextul măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informaţii, prin sentinţa nr. 933 din 02.04.2015, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă în România a unui cetăţean tunisian, pentru o perioadă de 10 ani. Urmare a monitorizării şi a complexului de măsuri derulate de către SRI începând din anul 2013, s-a stabilit că cetăţeanul tunisian, aflat în România în calitate de student, desfăşura activităţi care, potrivit legii, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale", a anunţat, vineri, SRI.

Potrivit comunicatului, cetăţeanul tunisian a parcurs "un proces accelerat de radicalizare, ca urmare a influenţei unor conaţionali cu opţiuni ideologice extremiste şi prin accesarea sistematică în mediul online a unor materiale de propagandă în favoarea unor entităţi teroriste sau lideri ai acestora".

Acesta a dezvoltat o atitudine de "susţinere deschisă" faţă de o grupare teroristă, afişându-se în public cu însemnele organizaţiei, manifestând inclusiv dorinţa de a deveni martir pentru cauza organizaţiei menţionate.

Conform SRI, riscurile de securitate au fost amplificate ca urmare a demersurilor constante de atragere de noi adepţi (cetăţeni străini şi români) şi de coagulare a unui grup, precum şi radicalizarea şi determinarea membrilor acestuia de a participa la acţiuni de luptă în favoarea unei grupări teroriste la care era afiliat ideologic.

Pe timpul şederii în România, cetăţeanul tunisian a menţinut legături cu membri ai unor organizaţii teroriste din alte ţări.

Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cetăţeanul tunisian a fost reţinut şi luat în custodie publică cu sprijinul MAI – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.

Alţi şase cetăţeni străini au fost declaraţi indezirabili, pe 31 martie, de Curtea de Apel, dintre care cinci pentru o perioadă de şapte ani şi unul pentru o perioadă de trei ani.

Grupul de cetăţeni străini, aflaţi în România în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu capital străin, a fost monitorizat de SRI începând cu anul 2013.

"În contextul măsurilor informativ-operative derulate de Serviciu, s-a stabilit că cei şase cetăţeni străini desfăşurau activităţi cu impact asupra intereselor de securitate naţională, prezenţa şi acţiunile acestora pe teritoriul statului român constituind riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale", precizează SRI.

"Membrii grupului, afiliaţi ideologiilor radicale promovate de organizaţiile teroriste Statul Islamic şi Al-Qaeda, au fost stabiliţi în contact cu exponenţi/susţinători ai cauzei organizaţiilor menţionate şi au desfăşurat pe teritoriul României activităţi de propagandă islamică extremistă (de orientare jihadistă), radicalizare, recrutare ideologică, recrutare pentru pregătire religioasă/militară în zone de conflict afectate de fenomenul terorist", se mai arată în comunicatul SRI.

Serviciul Român de Informaţii afirmă că riscurile la adresa securităţii naţionale a României au fost amplificate de constituirea cetăţenilor străini, "aflaţi în stadii avansate de radicalizare, într-un grup ermetic, pe considerente de natură jihadist - extremistă".

Grupul a fost coordonat de către un lider care exercita asupra membrilor activităţi de îndoctrinare religioasă, specifice ideologiei organizaţiilor teroriste Statul Islamic şi Al-Qaeda.

Anterior şi pe timpul şederii în România, cei şase au menţinut şi dezvoltat legături cu elemente teroriste aflate în exteriorul ţării noastre.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici