Prima pagină » AH1N1 » Starea elevului bucureştean infectat cu AH1N1 este bună, copilul nu e internat

Starea elevului bucureştean infectat cu AH1N1 este bună, copilul nu e internat

Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", a declarat, joi, că starea clinică a elevului bucureştean în cazul căruia a fost confirmată infectarea cu gripa AH1N1 este bună şi că acesta nu este spitalizat, urmând să se vadă dacă se va impune sau nu internarea lui.
Starea elevului bucureştean infectat cu AH1N1 este bună, copilul nu e internat
22 oct. 2009, 09:33, Social

Streinu Cercel a spus că este vorba despre un copil de nouă ani.

Managerul Institutului „Matei Balş” a precizat că s-a decis închiderea pentru şapte zile a clasei unde învăţa elevul respectiv.

Referindu-se la starea clinică copilului, Streinu Cercel a spus că aceasta este bună, că nu pune probleme medicale deosebite.

Medicul a adăugat că elevul este acasă şi că se va vedea dacă se impune sau nu internarea.

În acest caz a început ancheta epidemiologică. De asemenea, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale va trimite o echipă la unitatea de învăţământ pentru a face dezinfecţie în clasă şi pe coridoare.

Primul caz de gripă AH1N1 înregistrat într-o unitate de învăţământ din Bucureşti a fost confirmat la Şcoala nr. 146 din cartierul Panduri. Cazul a fost descoperit de medicul şcolar.