Stareţul unei mănăstiri atestate pe vremea lui Ştefan cel Mare, obligat de instanţă să dea jos termopanele de pe biserică

Stareţul mănăstirii Rafaila din judeţul Vaslui este obligat de instanţă să readucă clădirea Bisericii Naşterii Maicii Domnului la forma iniţială. Decizia aparţine magistraţilor Curţii de Apel Iaşi şi este definitivă.

„Dispune restabilirea de către inculpatul Lupu Virgil a situaţiei anterioare prin îndepărtarea lucrărilor efectuate fără autorizaţie şi revenirea la forma iniţială a monumentului istoric Biserica Naşterii Maicii Domnului din cadrul Mănăstirii Rafaila", se arată în încheierea de şedinţă.

În primăvara acestui an, magistraţii Judecătoriei Vaslui i-au dat stareţului un avertisment, explicându-i că dacă decizia rămâne definitivă şi îşi repetă greşeala în decurs de doi ani va fi pedepsit.

Dosarul are ca punct de plecare o autosesizare a Poliţiei de acum câţiva ani.

„Toate intervenţiile care se fac monumentelor istorice se fac în baza unei documentaţii şi în urma obţinerii unui aviz de la Direcţia de Cultură. Acolo intervenţiile s-au făcut fără avizul Direcţiei de Cultură. Sunt mai multe intervenţii la ferestre, la pardoseală, la uşi. Sunt şi ferestre din profil PVC. Toată situaţia putea fi evitată dacă înainte de a face aceste lucrări făcea o documentaţie şi obţinea un aviz", a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Vaslui, Corina Ursache.

Practic, stareţul a făcut mai multe lucrări de modernizare la biserica monument istoric, fără autorizaţie din partea autorităţilor.

Potrivit Episcopiei Huşilor, vechimea schitului duce spre secolul al XVI-lea.

„După biruinţa de la Podul Înalt împotriva turcilor în 1475, Ştefan cel Mare întâlneşte în lunca Băltenilor din sus de Vaslui, doi copii plângând după omorârea părinţilor lor de către turci. Erau Radu şi Irina Bălteanu, fiii unui pădurar. Drept mângâiere, marele Voievod, căruia copiii îi cer răzbunarea părinţilor, a dat fiecăruia câte o moşie. Irinei i-a dat moşia cuprinsă între steagurile I şi II de la apa Rahova şi apa Bârladului, unde astăzi sunt satele Oşeşti, Cosmeşti, Chetreşti şi Deleşti. Radu a primit moşia dintre steagurile II şi III, unde acum se găsesc satele Rafaila şi Buda. Pe Radu, Ştefan îl face mai târziu oştean vestit al lui şi o bucată de timp s-a numit Radu Arcaşu. Mai târziu Radu se lasă de ostăşie şi merge la mănăstirea Neamţului, unde se face călugăr cu numele de Rafail. Spre bătrâneţe se retrage la moşia sa, unde în fundul văii Stemnicului, în locuri acoperite de codrii bătrâni a ridicat o bisericuţă din lemn. Aceasta s-a întâmplat pe la 1531, dar aşezământul monahal este atestat documentar în anul 1599. Toate acestea au fost însemnate într-un hrisov al schitului Rafaila, scris cu litere mari de aur pe o piele de vită. Ultima oară acest hrisov a fost văzut la 24 iunie 1897, în mâna Preotului I. Hăulică, parohul comunei Dumbrăveni, stră-strănepot al Irinei, când s-a citit de către stareţul schitului, Ieromonahul Ilarie Popescu împreună cu Dl. Ilie Verescu”, arată Episcopia Huşilor.

Bisericuţa din lemn, construită de mâinile călugărului Rafail, ruinată, a fost mutată în 1838 de Ieroschimonahul Iorest, stareţ al schitului, în vatra satului, acum fiind biserică parohială a satului Rafaila. Pe locul fostului altar s-a construit după 1993 Aghiazmatarul.

Biserica din zid, existentă astăzi, a fost construită cu osteneala Ieroschimonahului Iorest şi osteneala altor credincioşi în anul 1834. A fost sfinţită de Mitropolitul Veniamin Costache, după cum ne spune inscripţia de piatră de deasupra uşii bisericii în exterior. Moşia schitului a fost arendată de vornicul Vasile Alexandru în anii 1845-1847. Biserica a fost renovată în 1916, apoi în 1940, în urma cutremurului.

„Mănăstirii Rafaila, la secularizare, i s-au luat toate averile (pământ, pădure), părinţii călugări părăsing mănastirea deoarece nu mai aveau cu ce să se mai întreţină, rămânând doar 7 monahi după cum reiese din documentele mănăstirii din anul 1924. În 1959, prin decretul de tristă amintire, mănăstirea este desfinţată abuziv fiind transformată în sediul C.A. P. , maternitate şi grajduri. Preoţii monahi au fost scoşi forţat din mănăstire iar stareţul de atunci trimis obligatoriu la Sanatoriul de boli psihice de la Schinetea unde a şi murit în condiţii suspecte. În 1993, la 1 decembrie, cu binecuvântarea P.S. Eftimie al Romanului şi Huşilor, este reactivată. În momentul de faţă mănăstirea a revenit la forma de odinioară, fiind dotată cu chili noi, atât pentru obştea călugărească cât şi pentru vizitatorii ce vin să se închine aici”, mai arată Episcopia Huşilor.