„Situaţia actuală a romilor nu este mai bună decât acum 40 de ani. Din unele puncte de vedere, chiar s-a înrăutăţit”, explică FERV, criticând România, Macedonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi Germania.
De la primul document consacrat acestor chestiuni, semnat în 1969, diverse structuri ale Consiliului Europei au adresat statelor membre numeroase „recomandări” vizând îmbunătăţirea situaţiei romilor, aminteşte FERV, subliniind că multe dintre aceste măsuri nu au fost aplicate.
„Mai gravă este reticenţa anumitor state membre de a aplica decizii constrângătoare din punct de vedere juridic”, precum cele ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), continuă organizaţia.
„Există o lipsă de voinţă politică, majoritatea ţărilor nu consideră problema romilor ca fiind prioritară sau argumentează că nu dispun de fonduri pentru ameliorarea situaţiei”, continuă FERV, evocând persistenţa unei atitudini de „foarte mare intoleranţă”, chiar de „rasism” contra romilor.
„Situaţia este dificilă în toate cele 47 de ţări membre ale CoE”, adaugă asociaţia, potrivit AFP, precizând că problemele sunt preocupante în cele şase ţări enumerate.
În România, declaraţiile care stigmatizează romii sunt „frecvente în discursul politic”, iar în Slovacia romii sunt supuşi „inegalităţilor” privind condiţiile de locuit şi „segregării” în şcoli, avertiza recent Comisia antirasism a CoE.
„Segregarea” îi vizează şi pe copiii romi din Cehia, aminteşte FERV, evocând probleme şi în Germania, Serbia, Ungaria, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina.