Statistică şocantă: Peste 1.400 de cazuri de violenţă în familie şi 27 de persoane ucise în trei luni în România

Peste 1.400 de infracţiuni intrafamiliale au fost sesizate în primele trei luni ale anului, iar 27 de persoane au decedat, informează, cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, două organizaţii care lansează un program de susţinere a femeilor victime ale violenţei domestice.

Urmărește
2528 afișări
Imaginea articolului Statistică şocantă: Peste 1.400 de cazuri de violenţă în familie şi 27 de persoane ucise în trei luni în România

Statistică şocantă: Peste 1.400 de cazuri de violenţă în familie şi 27 de persoane ucise în trei luni în România (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Potrivit datelor înregistrate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, citate de iniţiatorii programului, în primele trei luni ale anului 2011 au fost denunţate în România peste 1.400 de infracţiuni intrafamiliale săvârşite cu violenţă, iar 27 de persoane au fost ucise de către un membru al familiei în aceeaşi perioadă.

Anul trecut au fost sesizate peste 4.800 de infracţiuni săvârşite cu violenţă în mediul familial şi 99 de persoane au decedat.

De Ziua Internaţională a Familiei, Avon Cosmetics România şi Fundaţia Sensiblu au lansat în parteneriat un program de susţinere a femeilor care au nevoie de certificate medico-legale, în urma agresiunilor din familie.

În cadrul proiectului vor fi decontate certificatele medico-legale pentru 80 de femei victime ale violenţei domestice.

"Violenţa şi abuzul stau drept mărturie a faptului că partenerul abuziv resimte femeia şi copilul ca o prezenţă puternică pe care doar vorbele sale nu ajung să o poată supune. Femeia şi copilul sunt foarte puternici împreună: efortul comunităţii trebuie să fie îndreptat spre creşterea conştiinţei şi stimei de sine şi spre a furniza cât mai multe elemente de susţinere (psihologice, economice, culturale, legale) prin care aceste femei să poată ieşi de sub controlul abuziv devenind autonome, spre o bună exercitare a drepturilor lor constituţionale precum dreptul la viaţă şi la libertate", susţine George Cristian Curcă, director medical la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", partener strategic în proiect.

În cadrul Campaniei Respectului pentru Femei, cele doua organizaţii derulează de aproximativ trei ani programul de training "Violenţa domestică asupra femeii - modalităţi de intervenţie", prin care au fost formaţi peste 250 de specialişti din ţară în lucrul cu victimele violenţei domestice (femei şi copii).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici