Stroe, Dacia: Negocierea cu sindicatul, la final. S-a acceptat o creşterere rezonabilă a salariilor

Negocierile dintre conducerea Automobile Dacia şi sindicate pentru contractul colectiv de muncă din acest an s-ar putea finaliza în această săptămână, afirmă Constantin Stroe, vicepreşedintele CA al constructorului auto, care precizează că s-a agreat o "creşterere rezonabilă" a salariilor.

Urmărește
247 afișări
Imaginea articolului Stroe, Dacia: Negocierea cu sindicatul, la final. S-a acceptat o creşterere rezonabilă a salariilor

Stroe, Dacia: Negocierea cu sindicatul, la final. S-a acceptat o creşterere rezonabilă a salariilor (Imagine: Stefan Birlodeanu / Mediafax Foto)

"Am tot respectul pentru angajaţii Dacia. Cred în înţelepciunea şi în terminarea acestei negocieri prelungite, probabil chiar în cursul acestei săptămâni, dacă nu cealaltă", a spus Stroe la conferinţa "Cheie, contact, sales - Cum relansăm industria auto din România?", organizată luni de Ziarul Financiar, răspunzând unei întrebări privind ameninţările cu care se confruntă producţia auto din România.

El a afirmat că, în timp ce la Dacia operatorii au încasat anul trecut un salariu mediu brut de 4.428 lei la operatori, nivelul consemnat în economia naţională a fost 2.224 lei, iar pe ramura de profil s-a situat la 2.682 lei.

"Păi domnule când ai aşa un ecart, trebuie să fii înţelept. Sigur, în spatele acestor negocieri sunt şi alte, mă rog, tactici, cum vreţi s-o luaţi. Cred că vor accepta un program şi au acceptat o creştere rezonabilă, ţinând seama şi de inflaţia de anul trecut", a spus reprezentantul Dacia.

Salariaţii Dacia beneficiază, printre altele, de o primă de participare la profit, de Paşte şi de Crăciun, de 8 martie, de vacanţă, masă caldă şi transport gratuit, bilete de odihnă, ajutor de căsătorie şi deces.

"Mai aveţi posturi libere?", a întrebat unul dintre participanţii la eveniment.

În 2013, negocierile dintre conducerea constructorului auto şi Sindicatul Autoturisme Dacia s-au încheiat la jumătatea lunii aprilie, fiind agreate o creştere a "masei salariale" cu 6% şi o primă de rezultat pentru toţi angajaţii, pentru rezultatul anului 2012, de 1.680 lei brut, potrivit datelor anunţate de companie la vremea respectivă.

Negocierile începuseră în februarie, iar o parte a angajaţilor uzinei Dacia din Mioveni au oprit activitatea pe 20 şi 21 martie 2013, nemultumiţi că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă şi că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document.

Directorul general al Dacia, Nicolas Maure, a declarat la finele lunii februarie a acestui an că uzina din Mioveni trebuie să-şi păstreze competitivitatea faţă de alte fabrici Renault, precum cea din Maroc, iar elementele relevante în acest sens sunt atât accesul facil către frontieră, cât şi menţinea costurilor salariale "la un anumit nivel".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici