Stroe: Nu există o tendinţă de manifestare a unor acte de hărţuire şi discriminare la nivelul MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat luni că din studiul privind eventuale acte de hărţuire şi discriminare la nivelul MAI rezultă că nu există o tendinţă de manifestare a acestora, precizând că şi dacă se înregistrează un singur caz, chestiunea este gravă şi trebuie luate măsuri.

Urmărește
164 afișări
Imaginea articolului Stroe: Nu există o tendinţă de manifestare a unor acte de hărţuire şi discriminare la nivelul MAI

Stroe: Nu există o tendinţă de manifestare a unor acte de hărţuire şi discriminare la nivelul MAI (Imagine: Bogdan Stanescu/Mediafax Foto)

Stroe a spus că au fost evaluate aproximativ 70 la sută dintre toate persoanele de sex feminin din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), ceea ce, în opinia sa, este un procent relevant pentru a trage concluzii.

Ministrul a precizat că există arme şi structuri din MAI la care nu s-a făcut niciun fel de observaţie în concluziile studiului, el menţionând în acest sens Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia de Frontieră şi Jandarmeria Română, unde nu au fost indicii, sesizări şi reclamaţii privind acte de hărţuire sau discriminare în rândul angajatelor.

În ceea ce priveşte Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Stroe a spus că din studiu se desprinde concluzia potrivit căreia nu există o tendinţă de manifestare a unor acte de hărţuire şi discriminare, precizând că, la un total de 52.000 de angajaţi, "două-trei cazuri nu însemnează nimic". Ministrul a subliniat însă că este vorba despre o chestiune gravă şi dacă există un singur caz de acest fel şi că trebuie luate măsuri disciplinare şi de sesizare a Parchetului.

În acelaşi context, Radu Stroe a mai spus că vor fi luate două tipuri de măsuri, cu caracter de politici publice şi, respectiv, organizatorice. În ceea ce priveşte măsurile cu caracter de politici publice, demnitarul a spus că va fi creat un mecanism instituţional de semnalare a cazurilor de hărţuire sau discriminare care să fie din afara sistemului. Potrivit lui Stroe, prin această măsură, sergentul, agentul, nu va mai avea obligaţia să raporteze pe cale ierarhică un caz de hărţuire sau discriminare, aşa cum se întâmpla până acum. O altă măsură cu caracter de politică publică va fi proiectarea şi implementarea la nivelul MAI a unui sistem de avertizare timpurie a cazurilor de acest fel.

În privinţa măsurilor de organizatorice, de management instituţional, Stroe a spus că va fi desfăşurată o campanie de informare la nivelul structurilor din MAI, astfel încât "toată lumea să ştie că trebuie să fie respectată şi să sesiseze dacă nu este respectată". Alte măsuri din această categorie, a adăugat ministrul, se referă la organizarea de sesiuni de pregătire pentru prevenirea discriminării, precum şi la realizarea unui studiu amplu pe baza căruia să poată fi construite alte politici publice şi să fie corectat ce există în statutul MAI.

"Am greşit că nu am făcut acest lucru până acum", a mai spus Radu Stroe.

În urmă cu trei săptămâni, Ministrul Afacerilor Interne a dispus o serie de controale la inspectoratele judeţene de poliţie cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională, pentru a fi identificate şi sancţionate practici discriminatorii în raport cu angajatele şi alte aspecte neconforme.

Oficiali ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) anunţau atunci că toate femeile care lucrează în Poliţie vor fi intervievate de psihologii şi sociologii IGPR şi vor completa un chestionar elaborat de specialişti, în care vor răspunde la întrebări legate de eventuale acte de hărţuire ori discriminare pe criterii sexuale.

Controalele dispuse de Stroe au venit în urma scandalului declanşat în decembrie 2012, când poliţista Melania Renghea de la Poliţia Balş şi fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital după ce femeia, care susţine că poliţistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici