- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Student fără bacalaureat? Ecaterina Andronescu propune un proiect de introducere în universităţi a anului pregătitor
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a depus miercuri în Parlament un proiect ce acordă dreptul tuturor absolvenţilor care nu au obţinut notă de trecere la toate probele dar au înregistrat o medie de minimum şapte să se înscrie încă din această toamnă în universitatea la care doresc.
Student fără bacalaureat? Ecaterina Andronescu propune un proiect de introducere în universităţi a anului pregătitor (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
În acest fel, până la bacalaureatul de anul viitor, elevii vor beneficia de un an pregătitor. După parcurgerea acestei etape, elevii vor da din nou bacalaureatul, iar în caz de reuşită vor avea echivalate creditele de studiu trecând astfel direct în anul II.
Dacă nici în vara anului viitor nu vor reuşi să obţină note de trecere la toate probele bacalaureatului, atunci nu vor mai avea decât varianta unei şcoli postliceale, informează Gândul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
-
Cel puţin 100 de nord-coreeni au fost ucişi în lupte alături de forţele ruse, afirmă Seulul
-
Bulgaria introduce controale temporare la frontiera cu România începând cu 1 ianuarie 2025
Textul face referire la reînfiinţarea şcolilor postliceale şi la formarea profesională prin ucenicie. Astfel, atât cei care la examenul din acest au obţinut o medie sub şase, cât şi cei care nu vor reuşi la finalul anului pregătitor să treacă de toate probele, ar avea asigurat un loc în respectivul ciclu de studii.
Documentul prevede, de asemenea, posibilitatea ca absolvenţii de liceu care au dobândit competenţe practice să susţină gratuit un examen în urma căruia să dobândească un certificat de calificare, menit să le servească la angajare.
Pregătirea organizată de universităţi ar urma să fie tot gratuită. Statul ar urma să asigure finanţarea anului pregătitor cu banii pe care i-ar economisi din faptul că nu va mai acorda ajutoarele de şomaj respectivilor tineri.
"Ideea a ponit de la nevoia de a le oferi celor aproximativ o sută de mii de absolvenţi care nu au promovat o soluţie. Nu îi poţi lăsa în stradă şi nici nu rezolvi nimic dacă vor îngroşa numărul şomerilor. În primul rând, dacă vor recupera pe parcursul anului pregătitor, atunci îşi vor putea continua studiile universitare. Pentru cei care nu vor urma acest an pregătitor soluţia sunt şcolile postliceale şi nici aici ministerul nu a mişcat un deget. În acest moment aceşti elevi sunt părăsiţi de toată lumea", a explicat pentru Gândul Ecaterina Andronescu, precizând că îşi doreşte ca iniţiativa să fie adoptată de parlament chiar luna viitoare.
Potrivit Gândul, prevederile acestui proiect au mari şanse să fie adoptate, având în vedere faptul că Senatul va fi cameră decizională, unde diferenţa dintre putere şi opoziţie este de doar doi parlamentari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO