STUDIU: 64% dintre părinţi afirmă că veniturile le ajung, cel mult, pentru strictul necesar

Majoritatea copiilor apreciază că situaţia financiară a familiei din care provin este similară cu cea a prietenilor, în timp ce 19% dintre părinţi susţin că veniturile lor nu le ajung nici pentru strictul necesar, iar 45%, că acestea le acoperă doar strictul necesar, rezultă dintr-un studiu.

Urmărește
103 afișări
Imaginea articolului STUDIU: 64% dintre părinţi afirmă că veniturile le ajung, cel mult, pentru strictul necesar

STUDIU: 64% dintre părinţi afirmă că veniturile le ajung, cel mult, pentru strictul necesar (Imagine: Shutterstock)

Organizaţia "Salvaţi copiii" a prezentat, joi, studiul "Abuzul şi neglijarea copiilor", potrivit căruia doar 13 la sută dintre părinţi afirmă că au venituri mai mari decât în anii anteriori, în timp de aproape jumătate susţin că situaţia financiară a familiei s-a înrăutăţit.

Din studiul citat rezultă că venitul mediu pe gospodărie în populaţia studiată (părinţi care au copii sub 18 ani) este de 2.200 de lei (1.591 în mediul rural şi 2.747 în mediul urban). Comparativ, media veniturilor băneşti pe gospodărie în populaţia generală (care este, conform INS, de 1.974 lei în 2011 la nivelul populaţiei generale, 1.394 lei în mediul rural şi 2.416 lei in mediul urban), veniturile medii ale populaţiei studiate sunt puţin mai ridicate, diferenţa putând fi dată de faptul că este vorba de o populaţie tânără, caracterizată de niveluri mai ridicate ale veniturilor.

"În ceea ce priveşte percepţia subiectivă a veniturilor, 19 la sută dintre părinţii care au copii cu vârsta sub 18 ani apreciază că veniturile lor nu le ajung nici pentru strictul necesar, iar 45 la sută dintre aceştia că le ajung numai pentru strictul necesar. Comparativ cu datele disponibile la nivelul populaţiei generale (ultimul raport privind calitatea vieţii al ICCV subliniază că, în 2011, 31 la sută dintre români nu îşi pot asigura strictul necesar), procentul sărăciei extreme este mai mic cu aproximativ 12 procente. Diferenţa poate fi, de asemenea, explicată de structura de vârstă a populaţiei", se arată în documentul citat.

În ceea ce priveşte evoluţia veniturilor, 44 la sută dintre respondenţi apreciază că nivelul actual de trai este mai prost sau mult mai prost comparativ cu cel de anul trecut, aproximativ 43 la sută dintre aceştia că a rămas la fel, iar 13 la sută afirmă că s-a îmbunătăţit.

De asemenea, aproape jumătate dintre respondenţi (45 la sută) au spus că s-a întâmplat să rămână fără bani pentru a cumpăra alimentele de bază, 82 la sută - să rămână fără bani pentru cheltuielile zilnice, 70 la sută - să nu poată cumpăra copiilor bunurile strict necesare, iar 76 la sută - să nu le poată cumpăra celor mici alte lucruri pe care aceştia şi le-ar fi dorit.

"Majoritatea copiilor (86 la sută) apreciază că situaţia financiară a familiei din care provin este similară cu cea a prietenilor/colegilor şi că părinţii le cumpără majoritatea rechizitelor (lucrurilor pentru şcoală) de care au nevoie (92 la sută). Totuşi, trebuie luat în considerare caracterul dezirabil al răspunsurilor, indicatorii care măsoară calitatea vieţii aşa cum este percepută de copii putând fi supraapreciaţi în sens pozitiv - astfel, deşi în cadrul acestui calup de întrebări nouă la sută dintre copii apreciază că nu mănâncă suficient acasă, în cazul întrebărilor care măsoară neglijarea copiilor, 18 la sută dintre aceştia afirmă că «se întâmplă se se ducă la culcare deşi încă le e foame»", se mai arată în studiu.

La realizarea studiului, volumul eşantionului de părinţi a fost de 1.436 gospodării, iar eşantionarea s-a făcut prin selecţie probabilistică a localităţilor (58 de localităţi) şi a persoanelor. Eşantionul este reprezentativ la nivel naţional, pentru populaţia grupului ţintă, cu eroare tolerată de +/- 2,5 la sută la un nivel de încredere de 95 la sută. Validarea eşantionului a fost făcută pe baza datelor INS.

Interviurile s-au desfăşurat la domiciliul subiecţilor în perioada mai - iulie 2012.

Ancheta în rândul copiilor a avut aceeaşi distribuţie teritorială ca cea în rândul părinţilor, iar volumul său a fost de 1.120 de persoane. Eşantionul folosit este reprezentativ pentru populaţia şcolară (din ciclurile primar, gimnazial şi liceal sub 18 ani), cu o eroare tolerată de +/- 3 la sută, la un nivel de încredere de 95 la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici