- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.12.2013, 18:41)
- Laura Mitran
STUDIU: Pacienţii plătesc în medie 424 de lei în cazul în care nu li se aplică tratament fără şpagă
Pacienţii plătesc în medie 424 de lei în cazul în care nu li se acordă tratament fără să facă o astfel de plată, situaţie indicată de aproape 6 la sută din angajaţii din sistemul sanitar care au participat la un studiu, dat publicităţii sâmbătă de Federaţia "Solidaritatea Sanitară".
Urmărește
403 afișări
STUDIU: Pacienţii plătesc în medie 424 de lei în cazul în care nu li se aplică tratament fără şpagă (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Ponderea pe care o ocupă condiţionarea tratamentului de plăţile informale ar fi de 5,8 la sută, atâţia respondenţi afirmând că acest lucru se întâmplă la locul lor de muncă, potrivit studiului citat.
Valoarea medie a sumelor obţinute în aceste situaţii, ca medie a valorilor indicate de cei 5,8 la sută dintre respondenţi, este de 424 lei.
În acelaşi timp, 36,7 la sută dintre respondenţi au indicat existenţa plăţilor informale voluntare făcute de pacienţi, iar cuantumul mediu al acestora ar fi de 166 lei.
De asemenea, 45,1 la sută dintre respondenţi au spus că pacienţii sunt nevoiţi să îşi cumpere medicamente pentru a fi trataţi, valoarea medie a costurilor suportate de bolnavi fiind de 136 de lei, iar circa 36,7 la sută au indicat faptul că la locul lor de muncă pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere materiale sanitare, în valoare medie de 128 de lei.
Aproximativ jumătate (50,3 la sută) dintre respondenţi consideră că sistemul plăţilor informale trebuie înlocuit de un sistem eficient de asigurări de sănătate, care să genereze finanţarea suplimentară a sistemului sanitar, respectiv posibilitatea unei salarizări corespunzătoare, iar alţi 22,4 la sută cred că plăţile informale trebuie să fie eliminate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Secretarul de Stat al SUA ameninţă Panama cu măsuri dacă nu vor exista „schimbări imediate” în privinţa canalului
Pe de altă parte, aproximativ 19 la sută dintre participanţii la studiu au optat pentru oficializarea plăţilor informale şi împărţirea sumelor tuturor celor care participă la tratarea pacientului în unitate, iar alţi 8,1 la sută s-au pronunţat strict pentru oficializarea plăţilor informale. Marea majoritate (92 al sută) a salariaţilor care au indicat existenţa plăţilor informale consideră inechitabil acest "sistem", de care ar beneficia în principal medicii, urmaţi de asistenţi.
Peste jumătate dintre respondenţi s-au pronunţat pentru introducerea asigurărilor complementare, pentru finanţarea sistemului sanitar.
În opinia salariaţilor, disponibilitatea de plată suplimentară a pacienţilor direct către unităţile sanitare, pentru serviciile nedecontate de CNAS, este minmă, 70 la sută din respondenţi indicând valorile "nu există" şi "mică".
Sondajul a fost realizat în perioada 15 iulie - 10 octombrie 2013, pe un eşantion de 395 de salariaţi din sistemul sanitar, care au completat integral chestionarul propus.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 22:37
Tánczos Barna: Crin Antonescu are prima şansă de a intra în turul doi