Video SUBIECTE şi BAREM BACALAUREAT MATEMATICĂ 2018 | Elevii de la profilul real au susţinut proba la matematică a examenului de BAC 2018

Examenul de Bacalaureat 2018 a continuat miercuri cu proba obligatorie a profilului: Matematică pentru elevii de la profilul real, respectiv Istorie, pentru cei de la uman. Mediafax a publicat in exclusivitate informaţii legate de subiectele pentru proba la Matematică a examenului de BAC 2018. Acum este disponibil şi baremul la Matematică.

Urmărește
50414 afișări

UPDATE: Rezolvarea subiectelor pentru proba la matematică este disponibila aici.

UPDATE: Mediafax a publicat in exclusivitate informaţii legate de subiecte, barem şi modul de rezolvare al problemelor la examenul de matematică al Bacalaureatului 2018.

SUBIECTE BACALAUREAT 2018 MATEMATICĂ 

Elevii de la profilul real, care au susţinut miercuri proba la Matematică a examenului de Bacalaureat 2018, au avut mai multe probleme de rezolvat, subiectul numarul trei având o dificultate mai ridicată.

"La punctul III au fost clasice, derivate, logaritmi , integrale, ca de obicei. Cred că o să iau în jur de 7-8. Am făcut meditaţii, m-am pregătit şi tot mi s-a părut greu. Tuturor li s-a părut destul de greu", a spus o elevă care a susţinut, miercuri, proba la Matematică a examenului de BAC 2018.

SUBIECTE şi BAREM MATEMATICĂ - PROFIL MATE-INFO

 

SUBIECTE şi BAREM MATEMATICĂ - PROFIL TEHNOLOGIC

ORGANIZARE EXAMEN BACALAUREAT MATEMATICĂ 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi, dintre care 118.856 sunt absolvenţi ai promoţiei 2018, iar 18.015 de absolvenţi fiind din seriile anterioare.

Timpul destinat redactării lucrării scrise la matematică este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor la matematică, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor (geometrie) vor utiliza numai creion negru, anunţă Ministerul Educaţiei.

Pentru probele scrise la matematică şi geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţii din sălile de examinare.

SUBIECTE BACALAUREAT MATEMATICĂ 2017 

În 2017, din totalul celor 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.856 de candidaţi (19.201 din promoţia 2017 şi 10.655 din promoţiile anterioare). Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, în 2017, rata finală de promovare a examenului de Bacalaureat a fost de 72,9%.

În 2017 subiectele pentru proba scrisă la matematică au fost cele de mai jos. A fost vorba despre trei subiecte principale, fiecare din ele fiind notat cu 30 de puncte. Fiecare subiect a fost împărţit la rândul lui, astfel încât punctajul pentru fiecare din subiecte a fost realizat prin comasarea mai multor exercitii, fircare valorând câte 5 puncte.

CALENDAR BACALAUREAT 2018

Joi, elevii susţin ultima probă a examenului de Bacalaureat, cea la alegere, în funcţie de specializare.

Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie, până la ora 12:00, şi este urmată de depunerea contestaţiilor (inclusiv pentru proba la matematică) între orele 12:00 şi 16:00.

Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale ale Bacalaureatului 2018 este prevăzută pentru data de 9 iulie. Rezultatele finale de la BAC vor fi afişate, atât la instituţiile de învăţământ, cât şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Elevii care nu promovează examenul de Bacalaureat din prima sesiune pot să se înscrie în perioada 10-13 iulie pentru a doua sesiune de examen.

Sesiunea a doua a Bacaureatului va începe pe 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, proba obligatorie de profil (matematică sau istorie) va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere şi este susţinută pe 23 august.

MODELE SUBIECTE BAC MATEMATICA

Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul edu.ro o serie de modele de subiecte posibile la BAC 2018 pentru proba la matematică, împreună cu modul de rezolvare şi baremul aferent acestora.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici