- Home
- Social
- SUCEAVA, (17.08.2014, 15:58)
- Liliana Bujdei
Suceava: Sute de armeni la Mănăstirea Hagigadar, cu hramul Adormirea Maicii Domnului - FOTO
Sute de armeni din ţară şi din străinătate s-au aflat, duminică, la Suceava, la Mănăstirea Hagigadar, cunoscută sub numele de "Biserica dorinţelor", cu prilejul hramului bisericii mănăstirii, mulţi dintre aceştia urcând în genunchi dealul pe care se află lăcaşul de cult.
Urmărește
2300 afișări
Suceava: Sute de armeni la Mănăstirea Hagigadar, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (Imagine: Tiberiu Bujdei/Mediafax Foto)
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Episcop Datev Hagopian, primat al Diocezei armenilor din România, alături de un sobor de preoţi, iar printre cei prezenţi s-au aflat şi deputatul minorităţii armene Varujan Pambuccian şi preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian.
Mulţi dintre pelerini au urcat în genunchi dealul pe care se află biserica Hagigadar, după care au înconjurat tot în genunchi biserica mănăstirii pentru a li se împlini dorinţele.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 20:05
-
astăzi, 19:23
-
astăzi, 17:44
• Vicepreşedintele parlamentului slovac, în vizită la Moscova. Agenda discuţiilor
-
astăzi, 16:30
• Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
-
astăzi, 15:24
-
astăzi, 14:59
• Zelenski le cere aliaţilor să-şi onoreze promisiunile privind livrările de arme către Ucraina
-
astăzi, 14:42
-
astăzi, 13:47
• Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare
-
astăzi, 13:07
• Veşti bune pentru români: A crescut nivelul deducerii personale
-
astăzi, 12:13
• Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Favorit este preşedintele în exerciţiu
-
astăzi, 11:27
• Simion: Nu ne eschivăm, este un protest al poporului român, noi doar oferim platforma legală
-
astăzi, 11:01
• Serbia, între sancţiunile SUA şi criza gazelor: lovitură dublă pentru Belgrad
-
-
astăzi, 10:36
-
astăzi, 10:20
• Explozie într-un restaurant din Cehia. Şase persoane au murit
După slujbă, credincioşii au fost binecuvântaţi de arhimandritul Datev Hagopian, care a rostit în limba armeană o rugăciune pentru sănătatea celor prezenţi.
Deputatul Varujan Pambuccian a spus că Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare a comunităţii armene pentru că reuşeşte să reunească toţi armenii din România, o dată pe an, în acelaşi loc.
"Din punctul acesta de vedere este de departe cea mai importată sărbătoare comunitară. Vorbim aici de o tradiţie îndelungată. Practic, nu cred că a fost vreun an întreruptă din momentul în care a fost construită mănăstirea de aici şi vorbim de o tradiţie atât de îndelungată încât ea a devenit un bun comunitar, ceea ce este foarte important. Fiecare vine cu gândurile lui, dar în acelaşi timp toţi armenii vin cu bucuria de a se reîntâlni. Este singurul moment în care, cu siguranţă, te poţi întâlni cu armenii de peste tot", a spus Pambuccian.
Preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, a afirmat, la rândul său, că în acest an pelerinajul prilejuit de sărbătorea Adormirea Maicii Domnului a fost mai amplu şi a început vineri, la Dumbrăveni (Sibiu), unde există o catedrală armeană din secolul XVIII, una dintre cele mai mari pe care armenii le-au construit, iar sâmbătă, la Botoşani, a fost resfinţită Biserica Sfânta Maria, care a fost construită la 1350, înaintea Descălecatului, ceea ce l-a făcut pe Nicolae Iorga să spună că armenii în Moldova nu sunt veniţi, ci sunt fondatori.
Mănăstirea Hagigadar este un important loc de pelerinaj pentru armenii din România şi din diaspora, iar de peste o sută de ani în duminica din preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului are loc pelerinajul de hramul Mănăstirii Hagigadar.
Mănăstirea Hagigadar a fost construită în anul 1512 de către doi fraţi, negustori armeni.
Citește pe alephnews.ro: Ana Dumbravă a câștigat al treilea titlu consecutiv de „Cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume”
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe