SUMAL 2.0 va beneficia de servicii de analiză în timp real, bazate pe inteligenţă artificială

  • Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a semnat contractul prin care SUMAL 2.0 va beneficia de servicii de analiză în timp real, bazate pe servicii Cloud şi inteligenţă artificială.
  • În următoarele cinci luni, soluţia va analiza toate avizele de transport aferente anului 2024.
Urmărește
263 afișări
Imaginea articolului SUMAL 2.0 va beneficia de servicii de analiză în timp real, bazate pe inteligenţă artificială

SUMAL 2.0 va beneficia de servicii de analiză în timp real, bazate pe inteligenţă artificială

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat contractul cu societatea Zitec – partener Google Cloud şi lider în domeniul IT şi soluţii de transformare digitală din România – care prevede achiziţionarea serviciilor de analiză a datelor SUMAL 2.0 în vederea identificării neconformităţilor în transportul materialelor lemnoase.

Contractul are o valoare de 249.348 lei, fără TVA şi derulează până la data de 31.12.2024.

În toamna anului trecut, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor a participat la un proiect pilot de analiză avansată a datelor disponibile în aplicaţia SUMAL 2.0 pentru luna noiembrie 2023. În această lună, au fost emise peste 400.000 de avize de transport, respectiv 1,6 milioane de fotografii. Compania a analizat toate cele 400.000 avize în trei zile, cu o performanţă de 0,64 secunde per aviz. Analiza a utilizat cele mai noi tehnologii de sisteme Cloud şi Inteligenţă Artificială, în vederea identificării neregulilor în utilizarea SUMAL 2.0 în perioada menţionată. Ca urmare a neregulilor constatate în cadrul proiectului pilot, au fost aplicate amenzi în valoare de 3,84 milioane lei şi au fost confiscaţi 1.038 mc lemn în valoare de 281.000 lei.

„Această tehnologie modernă de analiză în timp real bazată pe inteligenţă artificială a fiecărui transport din SUMAL reprezintă aliatul nostru în lupta cu tăierile ilegale. Rezultatele pe care le-am avut în urma proiectului pilot de anul trecut ne-au demonstrat că SUMAL 2.0 merită pus sub o lupă digitalizată cu mult mai performantă, cum este cea a serviciilor de tip Cloud şi a inteligenţei artificiale. În acest fel, nimeni nu-şi va mai permite să încarce orice în SUMAL, pentru că fiecare informaţie va intra sub lupa acestui scanner performant. SUMAL pune foarte multe piedici celor care îşi propun să taie pădurea fără respectarea legii şi, sunt convins că, prin această colaborare, vom descuraja tăierile ilegale”, a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Pentru următoarele cinci luni, soluţia software oferită de Zitec şi bazată pe tehnologiile Google Cloud va analiza toate avizele de transport aferente anului 2024.

Soluţia tehnică propusă de această companie, în parteneriat cu Google Cloud, are la bază o suită de tehnologii care permit o analiză vizuală complexă. Prin intermediul a 49 de parametri şi a unor algoritmi de corelare avansaţi, tehnologia va fi capabilă să detecteze elementele prezente într-o imagine şi să extragă informaţii complexe despre relaţiile şi semnificaţiile ascunse în acestea.

Esenţiale în acest proiect sunt tehnologiile de inteligenţă artificială Google Cloud, care permit o capacitate de procesare de aproximativ 1.9 milioane de avize de însoţire şi 7.6 milioane de fotografii ale transporturilor de material lemnos din perioada ultimelor şase luni, începând cu data validării analizei. De asemenea, proiectul permite stabilirea gradului de risc al fiecărui agent economic în parte şi va duce la o utilizare mai eficientă a resurselor limitate de control.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici