- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.09.2011, 22:26)
- Traian Terzian , Marius Ţone ,
Suporterii care au creat incidente la meciul Dinamo-Rapid vor fi reţinuţi numai în baza probelor video
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că suporterii dinamovişti care au creat incidente la meciul cu Rapid sunt reţinuţi numai în baza probelor video.
Urmărește
455 afișări
Suporterii care au creat incidente la meciul Dinamo-Rapid vor fi reţinuţi numai în baza probelor video (Imagine: Laurentiu Mich/Arhiva Mediafax Foto)
"Dpă începerea partidei suporterii din galeria echipei Dinamo au aruncat cu materiale pirotehnice către oficiali şi jucători, punând în pericol viaţa acestora, lucru interzis de lege. Întreaga galerie a fost evacuată şi dusă în spatele peluzei, unde suporterii sunt identificaţi, iar cei care au aruncat cu aceste fumigene şi artificii în teren sunt reţinuţi. Suporterii sunt reţinuţi numai în baza probelor video, prin imaginele amplasate în stadion. Vor fi luaţi numai cei care au folosit materiale pirotehnice. Conform legii suporterii reţinuţi riscă interzicerea pe arenele care găzduiesc evenimente sportive pe o perioadă de la unul la trei ani. Acum vor fi duşi la secţiile din apropiere pentru a fi întocmite actele premergătoare", a spus Enache.
Până la pauza meciului, zeci de suporteri dinamovişti au fost reţinuţi, printre care şi unul dintre liderii galeriei, Elias Bucurică.
Partida Dinamo - Rapid, din etapa a VII-a a Ligi I, a fost întreruptă de arbitrul Sebastian Colţescu de două ori câte 30 de secunde din cauza torţelor aruncate de suporterii dinamovişti, aceştia fiind evacuaţi de forţele de ordine.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
În minutul 5, meciul a fost oprit după ce fanii dinamovişti din Peluza Cătălin Hâldan au aruncat cu petarde şi torţe, una dintre acestea ajungând pe teren.
Partida a fost reluată, dar în minutul 7 Colţescu a oprit a doua oară jocul din aceleaşi cauze.
Fanii dinamovişti au afişat şi un banner pe care era scris "Foc, fum, teroare, să plece conducerea din Ştefan cel Mare".
Pompierii prezenţi în stadion i-au stropit pe fanii dinamovişti cu furtunele de apă, iar oamenii de ordine au evacuat galeria dinamovistă.
Înainte de începerea meciului, galeria rapidistă a aruncat şi ea cu petarde.
Doi suporteri dinamovişti au fost răniţi în incidentele de la meciul cu Rapid, atunci când galeria "alb-roşiilor" a aruncat cu petarde şi torţe, după care a fost evacuată din stadion.
Unul dintre fani este rănit la faţă, iar celălalt are mâna ruptă şi primeşte îngrijiri într-o ambulanţă din afara stadionului.
Suporterii dinamovişti din Peluza Cătălin Hâldan au fost evacuaţi din stadion şi au fost strânşi pe un teren din incinta complexului pentru identificare, de unde continuă să arunce cu artificii spre forţele de ordine.
Jandarmii au trecut la identificarea celor care au provocat incidentele şi permite femeilor, copiilor şi bătrânilor să iasă din complex.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe