- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (11.06.2012, 02:58)
- Liviu Dadacus ,
SURPRIZĂ LA CLUJ - Numărătoare USL: Boc îl depăşeste pe Marius Nicoară, după centralizarea a 70% din secţii
Candidatul PDL la Primăria Cluj-Napoca, Emil Boc, ar avea 42% din voturi, în timp ce candidatul USL, Marius Nicoară ar avea 38%, după centralizarea voturilor făcută de USL pentru 70% din secţiile de votare.

Emil Boc (Imagine:Raul Stef/Mediafax Foto)
Dragnea a spus că PSD a centralizat până în acest moment rezultatele din 70% din secţiile de votare.
El a precizat că, în urma acestei centralizări, la Cluj, în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului Judeţean, cu fiecare raportare se schimbă primul loc.
Dragnea a precizat că la CJ Cluj 37,9 % din voturi au fost contabilizate de PDL, iar 35% de USL.
În ceea ce priveşte municipiul reşedinţă de judeţ, Cluj Napoca, 42% din voturi au fost contabilizate de PDL, iar 38% de către USL.
Emil Boc pierde alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca în faţa lui Marius Nicoară, liderul PDL având 40,90%, iar liberalul 42,80%, potrivit unui sondaj GeoPol Transilvania aferent orei 21.00 difuzat de Realitatea TV, exit-poll-ul prezentat anterior, în baza datelor până la 19.00, indicând egalitate.
Conform exit-poll-ului CCSB, difuzat de Antena 3, preşedintele PDL, Emil Boc, a pierdut alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca, obţinând 40,3%, în timp ce candidatul USL, Marius Nicoară a obţinut 43,1%.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a pierdut cursa pentru Primăria Cluj-Napoca în faţa lui Marius Nicoară, candidatul USL, care a primit 43,9% din opţiuni, potrivit exit-poll-ului IRES, difuzat de DigiTV.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe