Talpeş, audiat în dosarul în care al-Nashiri a reclamat deţinerea într-o închisoare CIA din România

Talpeş a declarat, la ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a fost citat pentru a da declaraţii în calitate de martor în cazul al-Nashiri. El a precizat că procurorii i-au recomandat să nu dea detalii despre cele discutate.

"Mi s-a recomandat să păstrez confidenţialitatea acestei discuţii avute referitoare la problema închisorilor de pe teritoriul României", a spus Talpeş.

Întrebat dacă a fost chemat să dea declaraţii în calitate de fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş a spus că nu se afla la conducerea SIE la momentul la care al-Nashiri a făcut referire în plângerea la Parchet, ci era şef la Administraţia Prezidenţială, consilier pe probleme de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Parchetul instanţei supreme arăta, în februarie, într-un răspuns la solicitarea agenţiei MEDIAFAX, că investigaţia autorităţilor române privind plângerea sauditului Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri care reclamă deţinerea într-o închisoare CIA din România se află în faza actelor premergătoare.

În 29 mai 2012, avocatul lui al-Nashiri a înaintat în numele acestuia o plângere penală procurorului general al României, în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare.

În 20 iulie 2012, procurorul general a informat că plângerea a fost înregistrată, precum şi faptul că cercetările sunt într-un stadiu preliminar.

În 2 august 2012, Open Society Justice Initiative (Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă) a depus o reclamaţie în numele lui Abd al Rahim al-Nashiri (47 de ani) împotriva României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg.

Abd al Rahim Hussayn Muhammad al Nashiri este reprezentat în faţa CEDO de către JA Goldston - avocat, membru al Baroului New York şi directorul executiv al Open Society Justice Initiative (OSJI), R. Skilbeck - avocat pledant, membru al Baroului Angliei şi Ţării Galilor şi director Litigii de OSJI, A. Singh - avocat, membru al Baroului New York şi ofiţer superior juridic la OSJI, şi, de asemenea, de N. Hollander - avocat, membru al Baroului New Mexico, potrivit plângerii depusă la CEDO.

Curtea a comunicat documentaţia Guvernul român la 18 septembrie 2012.

Guvernul român trebuia să răspundă unei serii de întrebări, respectiv dacă în perioada cuprinsă între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006 al-Nashiri a fost deţinut într-un centru de detenţie secret în România.

Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri a reclamat, prin avocaţii săi, încălcarea articolelor 3, 5 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de către către România, care a ratificat documentul în 2004, fiind obligat să respecte prevederile sale.

În 20 aprilie 2011, Departamentul de Apărare al SUA a anunţat că Abd al-Rahim al-Nashiri a fost acuzat, în temeiul Legii comisiilor militare (Military Commissions Act) din 2009, printre altele pentru "omucidere cu încălcarea dreptului războiului" şi de "terorism" pe baza faptului că ar fi fost unul dintre lideri în atacul împotriva navei USS Cole din Yemen din 12 octombrie 2000, atac în urma căruia au murit 17 marinari americani şi alţi 40 au fost răniţi, şi în atacul împotriva petrolierului francez MV Limburg din Golful Aden din 6 octombrie 2002, în urma căruia a murit un membru al echipajului.

Al-Nashiri a fost considerat unul dintre liderii grupării Al-Qaeda.

După 11 septembrie 2001 - când cele două turnuri World Trade Center şi Pentagonul au fost ţinte teroriste, fiind ucise 3.000 de persoane, atacul fiind revendicat de Al-Qaeda - Guvernul SUA a impus un interogatoriu special şi a demarat un program de detenţie pentru presupuşi terorişti (High Value Detainees Programme).

La 17 septembrie 2001, preşedintele SUA a acordat Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) competenţe extinse referitoare la acţiunile sale sub acoperire, în special, autoritatea de a reţine suspecţii de terorism şi de a înfiinţa centre secrete de detenţie din afara Statelor Unite, în cooperare cu guvernele ţărilor în cauză, se consemnează în acţiunea depusă la CEDO de avocaţii lui al-Nashiri.

În 2011, Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri - deţinut din 2002 în Guantanamo (Cuba) - a reclamat şi Polonia la CEDO pentru rele tratamente aplicate în timpul deţinerii sale în închisori secrete ale CIA.

El susţine că în perioada în care s-a aflat în custodia CIA a fost reţinut "incommunicado", în izolare, în locuri care nu au fost făcute publice, şi că a fost torturat, inclusiv prin metoda simulării înecului.

Al-Nashiri a fost capturat la sfârşitul lunii octombrie 2002, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Până în noiembrie 2002, el a fost transferat în custodia CIA. Acest fapt este menţionat la punctul 7 din 2004 al Raportului CIA: "Agenţia i-a avut în custodie pe Abu Zubaydah (considerat adjunctul lui ben Laden-n.r.) şi un alt deţinut de mare valoare, Abd Al-Rahim Al Nashiri, precum şi Oficiul de Servicii Medicale (ASM), pentru îngrijiri medicale acodate deţinuţilor".

Potrivit plângerii de la CEDO, care este identică cu cea depusă împotriva Poloniei, agenţi americani l-au dus într-o închisoare secretă a CIA în Afganistan, numită "Salt Pit". În timpul detenţiei sale, anchetatorii l-au supus la poziţii prelungite de stres în picioare, timp în care încheieturile sale au fost încătuşate la o bară sau de un cârlig în tavanul de deasupra capului timp de cel puţin două zile.

După o scurtă şedere la "Salt Pit", agenţi americani l-au dus la o altă închisoare secretă a CIA în Bangkok, Thailanda, unde a rămas până în 4 decembrie 2002. Pe parcursul a două sesiuni de interogare separate, l-au supus pe saudit la aşa-numita "simulare a înecului".

Al-Nashiri ar fi intrat în programul HVD în 5 decembrie 2002.

După transferul lui din Polonia, al-Nashiri a fost deţinut în Rabat, Maroc, până la 22 septembrie 2003, când a fost transportat cu avionul la Baza Navală a SUA la Guantanamo Bay. În 27 martie 2004, CIA l-a adus pe deţinut calea aerului din Guantanamo Bay înapoi la Rabat.

Ulterior, în opinia reclamantului, el a fost mutat la centrul de detenţie CIA secret din Bucureşti, România, şi a rămas acolo până când a fost în cele din urmă transferat la Guantanamo. Transferul în România şi deţinerea a fost în "black site-ul" din Bucureşti.

Faptul că România a găzduit o închisoare secretă a CIA (black site) a fost făcut public prima dată de Human Rights Watch la 6 noiembrie 2005. Un raport al Consiliului Europei din 2006 a confirmat "că existenţa unei instalaţii secrete de detenţie poate fi presupusă în România" şi a constatat că România poate fi trasă la răspundere pentru complot cu programul CIA de detenţie şi extrădări extraordinare, se arată un nou raport intitulat "Globalizing Torture" şi dat publicităţii marţi, 5 februarie 2013, de Open Society Justice Initiative.

Reclamantul susţine în plângerea de la CEDO că, după transferul său din Polonia, el a fost ţinut în detenţie secretă, inclusiv într-o o închisoare CIA din Bucureşti, numită "Bright Light", între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, când a fost transferat la sfârşit Guantanamo Bay.

Al-Nashiri spune că locul unde a fost deţinut la Bucureşti era subsolul unei clădiri guvernamentale, lucru pe care l-a aflat în 8 decembrie 2011.

În plângerea către CEDO se indică o serie de zboruri care ar fi avut la bord deţinuţi CIA, între 6 iunie 2003 şi 6 iunie 2006 când s-ar fi realizat transferurile lor.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a comunicat o listă de zboruri realizate între 1 ianuarie 2003 şi 31 decembrie 2003, între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2004, prezentate într-un documentul depus la CEDO.

Potrivit raportului Open Society Justice Initiative, avionul cu numărul de înmnatriculare N313P "a aterizat la Timişoara la ora 23.51, la 25 ianuarie 2004, şi a plecat după 72 de minute, la ora 1.03, la 26 ianuarie 2004". Altă dată, un avion cu acelaşi număr de înmatriculare a decolat la 22 septembrie 2003 de pe aeroportul Szymany, din Polonia, către aeroportul Băneasa din Bucureşti, apoi către Rabat, în Maroc. Ambele cazuri, potrivit raportului, corespund profilului unei ridicări sau aduceri de deţinuţi ("detainee drop-off").

Un oficial român de rang înalt declara în 2008, sub acoperirea anonimatului, că a asistat la un schimb de "pachete" suspecte la baza americană de la Mihail Kogălniceanu, despre care crede că erau suspecţi de terorism, relata atunci Washington Post.

De trei ori în 2004 şi de două ori în 2005, un avion a aterizat şi s-a întâlnit cu un autobuz, moment în care au fost schimbate pachete misterioase de mari dimensiuni, potrivit oficialului român, care pretindea că a fost martor la această scenă. Oficialul, familiar cu operaţiunile de la bază, a declarat că avioanele au plecat apoi către Africa de Nord, împreună cu încărcătura şi doi agenţi CIA.

Fostul consilier prezidenţial pentru securitate Ioan Talpeş declara, în februarie 2008, pentru MEDIAFAX, referindu-se la dezvăluirile privind schimbul de "pachete" suspecte de la baza Mihail Kogălniceanu, că nu are cunoştinţă despre nimic legat de aşa ceva.

În plângerea înaintată CEDO este indicat şi raportul publicat în iunie 2007 de fostul senator elveţian Dick Marty, raportor special atunci al Consiliului Europei, în care se afirma deja că există "suficiente elemente pentru a susţine că aceste centre secrete de detenţie gestionate de CIA au existat în Europa, între 2003 şi 2005, în special în Polonia şi România".

Ion Iliescu, Traian Băsescu, Ioan Talpeş, Ioan Mircea Paşcu şi Sergiu Tudor Medar erau citaţi în raportul "Marty" drept persoanele care au avut cunoştinţă, au autorizat sau au răspuns pentru rolul jucat de România în operaţiunile CIA legate de centrele secrete de detenţie în perioada 2003 - 2005.

Senatul României a votat, în 22 aprilie 2008, raportul Comisiei de anchetă, în care era negată existenţa unor centre de detenţie CIA. Senatorii PSD, PNL, PDL, PC şi UDMR au votat raportul Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmaţiilor cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA sau a unor zboruri închiriate de CIA pe teritoriul României, în timp ce membrii grupului PRM s-au abţinut de la vot.

Raportul comisiei arăta că parlamentarii au audiat peste 200 de persoane, au avut mai mult de 60 de întâlniri cu membri ai Comisiei Consiliului Europei, cu şefi ai instituţiilor şi structurilor speciale din România şi au studiat peste 4.200 de pagini.

"La întrebarea dacă au existat baze secrete americane în România, comisia răspunde negativ", consemnează raportul.

Acelaşi răspuns este dat şi la întrebarea referitoare la existenţa unor facilităţi secrete pentru deţinerea unor prizonieri. De asemenea, comisia arăta că nu ar fi putut exista "fisuri" în sistemul de control al traficului, prin care să fi trecut neobservate anumite zboruri.