- Home
- Social
- CONSTANŢA, (18.09.2013, 11:13)
- Cătălin Legănel
Tânăr înjunghiat mortal pe o stradă din Constanţa. Agresorul este căutat de poliţişti
Un tânăr de aproximativ 30 de ani a fost înjunghiat mortal, marţi noapte, pe o stradă din municipiul Constanţa, iar agresorul este căutat de oamenii legii, fapta fiind surprinsă de camerele de supraveghere montate pe un imobil din zonă.

Tânăr înjunghiat mortal pe o stradă din Constanţa. Agresorul este căutat de poliţişti (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 2.30, victima, împreună cu un tânăr, mergea pe strada Radu Calomfirescu din cartierul Piaţa Chiliei din Constanţa, iar la un moment dat aceştia au fost abordaţi de două persoane.
După o scurtă discuţie, una dintre cele două persoane a scos un cuţit cu care l-a înjunghiat pe tânărul de aproximativ 30 de ani, provocându-i leziuni la picioare. Ulterior, cele două persoane au fugit în direcţii diferite.
Însoţitorul tânărului rănit a sunat la 112, la faţa locului ajungând o ambulanţă. Victima a fost resuscitată de medicii de pe ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă, pentru că în urma celor două lovituri i-au fost secţionate arterele femurale, a decedat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Oamenii legii au instituit filtre la toate ieşirile din oraş pentru prinderea agresorilor. Fapta a avut loc în apropierea unui imobil care avea montată o cameră de supraveghere, iar imaginile înregistrate ar putea ajuta oamenii legii.
Anchetatorii au format deja un cerc de suspecţi, iar mai multe persoane, martori în caz, se află la audieri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe