Prima pagină » Social » Tânără accidentată mortal de un tir, pe o trecere de pietoni. Şoferul a fugit de la faţa locului – VIDEO

Tânără accidentată mortal de un tir, pe o trecere de pietoni. Şoferul a fugit de la faţa locului – VIDEO

O tânără în vârstă de 23 de ani a murit, miercuri, după ce a fost lovită de un tir, pe o trecere de pietoni din municipiul Arad, iar şoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins ulterior.
Tânără accidentată mortal de un tir, pe o trecere de pietoni. Şoferul a fugit de la faţa locului - VIDEO

Accidentul a avut loc pe o arteră intens circulată din cartierul arădean Micălaca, în apropierea unor centre comerciale, martorii declarându-le poliţiştilor că şoferul unui tir nu a oprit în faţa unei treceri de pietoni şi a lovit mortal o tânără care traversa strada.

Şoferul autotrenului a părăsit zona imediat după accident, astfel că martorii au sunat la 112, solicitând atât intervenţia medicilor, cât şi a poliţiştilor.

Medicii sosiţi la faţa locului cu o ambulanţă au constatat decesul tinerei, care avea 23 de ani.

„Şoferul, care este cetăţean bulgar, a accidentat mortal o tânără care traversa regulamentar. Bărbatul a părăsit locul faptei, dar a fost identificat la scurt timp, pe o stradă din apropiere”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.

Cetăţeanul bulgar a fost dus la sediul Poliţiei Arad pentru audieri.