Prima pagină » Social » Târgovişte: Copil de un an şi opt luni,la spital după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc

Târgovişte: Copil de un an şi opt luni,la spital după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc

Un copil de un an şi opt luni a fost transportat la spital, joi seară, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Târgovişte, la sosirea ambulanţei bebeluşul fiind conştient, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Târgovişte: Copil de un an şi opt luni,la spital după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, incidentul a avut loc pe Aleea Griviţa din muicipiul Târgovişte.

Astfel, băieţelul, care se afla acasă cu tatăl său, s-a urcat pe masa din bucătărie şi a alunecat peste pervazul ferestrei, care era deschisă.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa a ajuns la faţa locului, medicii constatând că bebeluşul era conştient, dar foarte speriat şi plângea.

El a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean din Târgovişte, pentru mai multe investigaţii medicale.