Tăriceanu: CSM a cerut retrimirea OUG 92 la Comisie. Sperăm să intre miercuri în plenul Senatului

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, că proiectul pentru aprobarea OUG 92/2018 privind modificarea legilor justiţiei va fi retrimisă la Comisia specială pentru a fi discutat un amendament adus de CSM. Acesta a precizat că speră ca raportul să fie votat în plenul de miercuri al Senatului.

Urmărește
1194 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: CSM a cerut retrimirea OUG 92 la Comisie. Sperăm să intre miercuri în plenul Senatului

Tăriceanu: CSM a cerut retrimirea OUG 92 la Comisie. Sperăm să intre miercuri în plenul Senatului

„Prin scrisoare, preşedintele CSM, Simona Marcu, ne solicită să luăm în discuţie anumite prevederi care vizează personalul de la cabinetul membrilor CSM. Având în vedere că Comisia comună ca Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru reforma legilor Justiţiei deja a adoptat raportul care urma să intre miercuri pe ordinea de zi a Senatului, am hotărât să trimitem această solicitare către Comisie. Astăzi (n.r. luni) la plen vom pune pe ordinea de zi dezbaterea ordonanţei şi vom cere retrimiterea ei la Comisia condusă de Florin Iordache, astfel încât să putem dezbate şi hotărî asupra solicitării CSM. Avem totală disponibilitate pe orice solictare ce vine pe aceste legi pentru a nu se mai comenta că legile sunt puse pe repede înainte, că nu există dezbatere. Chiar o întoarcem de la Senat la Comisie şi miercuri sperăm să obţinem raportul Comisiei astfel încât să poată intra în dezbaterea plenului”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa de luni a Biroului Permanent al Senatului.

Amendamentul propus de CSM pentru modificarea Legii 317/2004 prin OUG 92/2018 arată:

„Durata mandatului membrilor aleşi, judecători şi procurori şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai CSM este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii, beneficiind de aceleaşi drepturi şi obligaţii. Membrii CSM desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi au calitatea de demnitar. Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea ne. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. În cadrul cabinetului membrului Consiliului pot fi prevăzute şi posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Pe aceste posturi pot fi detaşaţi şi judecători sau procurori, la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul, care beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii detaşaţi. Directorul de cabinet şi consilierii care nu au calitatea de personal de specialitate jurifică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru consilierii preşedintelui CSM”, prevede amendamentul adus de CSM pentru articolul 54 (1) din Legea 317/2004, republicată.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a dat, pe 26 noiembrie, raport de admitere cu amendamente privind OUG 92/2018. Comisia a stabilit condiţia de 15 ani de vechime în funcţia de procuror sau judecător pentru promovarea în cadrul ÎCCJ. În legea în vigoare, condiţia este de 18 ani vechime.

„15 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, prevede amendamentul adoptat în Comisia de specialitate, adus articolului 44 (1), litera c.

În Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, condiţia de vechime pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era de 10 ani, iar în forma în vigoare a legii condiţia este de 18 ani.

„Pentru a fi promovaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 15 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător, cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă Curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”, prevede un amendament adoptat de comisie în şedinţa de lunea trecută.

De asemenea, Comisia a stabilit că „la finalul fiecărui stagiu, îndrumătorii de practică stabiliţi prin Regulamentul de organizare, desfăşurare şi evaluare a stagiilor de practică vor realiza o avealuare a activităţii desfăşurate de fiecare auditor pe durata stagiului”.

Un alt amendament adoptat de comisie prevede că judecătorii sau procurorii care îşi încetează activitatea pentru a exercita o funcţie în cadrul unor instituţii sau autorităţi publice sau un organism internaţional, au dreptul de a-şi rezerva postul pentru o perioada de macimum 6 luni.

„Judecătorii sau procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art 33.1 şi de art 105 şi care îşi încetează activitatea, din motive neimputabile, în vederea exercitării unei funcţii în cadrul unei instituţii sau autorităţi publice naţionale, a unui organism internaţional, a unei instituţii a UE sau a unei instituţii internaţionale, au dreptul să li se rezerve postul pentru o perioadă de maximum 6 ani. Postul astfel rezervat va fi ocupat din fondul deposturi bugetare neocupate al Ministerului Justiţiei”, prevede amendamentul adus articolului 58 de senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Şi senatorul PSD Şerban Nicolae a propus un amendament pentru articolul 7 din OUG 92/2018, care a fost adoptat de comisie cu majoritate de voturi.

„Procurorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt delegaţi sau detaşaţi în cadrul Parchetului de le Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, îşi pot desfăşura în continuare activitatea în cadrul acestora, pe durata detaşării sau delegării, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede amendamentul propus de Şerban Nicolae.În plenul din 14 noiembrie, deputaţii au adoptat proiectul de lege privind aprobarea OUG 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, respectiv din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Senatul va vota iniţiativa legislativă pentru aprobarea OUG 92/2018 în calitate de for decizional.

La finalul şedinţei Comisiei speciale din 26 noiembrie, deputatul Stelian Ion a anunţat că USR va ataca la CCR proiectele de lege pentru aprobarea OUG 90/2018 şi 92/2018, susţinând că nu au fost respectate recomandările din MCV şi nu a existat nicio urgenţă pentru emiterea acestora de către Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici