- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.10.2017, 11:47)
- Oana Despa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CUTREMURĂTOR. Tatăl românului RĂNIT în Las Vegas: "E barman, nici măcar nu s-a dus să se distreze acolo. L-a salvat o fată care ne-a povestit că el tocmai ieşise de după bar să aducă nişte baxuri cu apă"
Traian Iclodean, tatăl tânărului rănit în atacul din Las Vegas, a povestit pentru MEDIAFAX cum a ajuns fiul său să fie rănit în atacul din Las Vegas şi cum a fost salvat Luca de o fată care se afla în zonă. Bărbatul spune că evoluţia stării de sănătate a băiatului său este una bună.
Urmărește
5275 afișări
Tatăl românului rănit în Las Vegas: La prima rafală de împuşcături nu şi-a dat seama ce este
Luca Iclodean era la serviciu în momentul în care Stephen Paddock a început să tragă în oamenii care participau la un concert în oraşul american Las Vegas.
"E barman, nici măcar nu s-a dus să se distreze acolo. L-a salvat o fată care ne-a povestit că el tocmai ieşise de după bar să aducă nişte baxuri cu apă şi când s-a întors, la prima rafală de împuşcături, nu şi-a dat seama ce este pentru că toţi au crezut că sunt artificii, la a doua rafală, l-a nimerit şi pe el. Dacă nu pleca din bar, nu ar fi păţit nimic, dar asta a fost soarta. Prima dată am vorbit cu fata, care l-a salvat, care este absolut şocată de ce s-a întâmplat acolo. Când Luca a căzut, ea s-a urcat peste el şi când a pus mână pe spatele lui, s-a umplut de sânge şi nu îşi dădea seama de unde şi Luca îi spunea că il arde spatele. Şi s-a dus repede să cheme salvarea, l-a scos de acolo pentru că lumea se călca în picioare şi l-a băgat într-o salvare, care nu avea nici măcar pat, l-au pus pe jos şi aşa l-a dus la spital", a declarat pentru MEDIAFAX Traian Iclodean, tatăl lui Luca.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Biden permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă ATACMS
-
Războiul din Ucraina, ziua 998. Rusia lansează un atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei / Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva Ucrainei / Marş al opoziţiei ruse organizat la Berlin
-
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
-
Rusia atacă masiv reţeaua electrică a Ucrainei. 120 de rachete şi 90 de drone, lansate
După ce a fost dus la spital, Luca a fost operat de urgenţă. Fusese împuşcat în spate, fiind afectaţi ambii plămâni.
"Plămânul stâng nu a fost aşa de grav, în schimb din plâmânul drept a fost nevoie să îi scoată cam două treimi pentru că a fost foarte afectat. Acum va trebui să înveţe să respire altfel, dar o să fie din ce în ce mai bine. Ca gravitate, el a fost al doilea caz, l-au băgat imediat în operaţie. La 11 noaptea l-a împuşcat şi deja la 3 dimineaţa era scos din operaţie. Medicii i-au bagat mult sânge şi i se umflase faţa şi mâinile, dar acum arată foate bine. I-au mai dat nişte medicamente pentru inimă ca să fie sigur că inima nu a fost afectată", spune tatăl baiatului.
Luca este încă la Terapie Intensivă, însă face progrese, durata tratamentului fiind de câteva luni.
"Nouă ni se pare că a fost demult lucrul ăsta pentru că nu am mai dormit din noaptea aia, dar trebuie să fim puternici. Am fost luat ca din oală, prima dată când am auzit am zis că aşa ceva nu poate fi adevărat. Ştiam unde e, dar aici s-au mai împuşcat oamenii la evenimente, dar ăsta a tras cu mitraliera, a fost ceva îngrozitor. Încă nu ne vine să credem ce s-a întâmplat, suntem ca în transă. Ieri am văzut imagini cu cei care au murit şi am zis că suntem binecuvântaţi că băiatul meu trăieşte (..) Noaptea de alaltăieri pe mine m-a terminat. Cât am aşteptat să se termine operaţia aveam în cap numai imaginile acelea din filme cu părinţi, care aşteaptă pe holuri şi doctorul iese şi spune << îmi pare rău că nu l-am putut ajuta>>. Nu îmi venea să cred că eu trăiam acele lucruri", povesteşte Traian Iclodean.
Bărbatul susţine că a fost surprins de sprijinul pe care România l-a acordat lui Luca, dar şi de mobilizarea prietenilor săi din SUA, care au deschis un cont de donaţii pentru tratament.
"Eu am rămas foarte surprins de România pentru că e prima oară când văd românii foarte uniţi în cazul unei persoane necunoscute. El o să vină în concediu în România pentru că moare de drag să meargă în România, iubeşte ţara aia mai mult ca orice. Cât e el de american, crescut în America, numai în România vrea să îşi facă vacanţele. Noi avem rudele în România. Cel mai mult îi place shaorma. Când se dă jos din avion, primul lucru pe care îl face se duce la shormerie, zice că americanii nu ştiu să facă shaorma. E un copil plin de viaţă, cu un suflet foarte mare şi de abia aşteptăm să îşi revină complet".
Luca Iclodean este unul dintre cei 527 răniţi în urma atacului care a avut loc în urmă cu două zile în Las Vegas. Alte 59 de persoane au murit.
Anchetatorii investighează istoria personală şi financiară a autorului atacului, Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani. Un oficial federal a transmis că Paddock trimisese mii de dolari în Filipine şi FBI-ul verifică amănunţit această tranzacţie.
Anchetatorii au mai precizat anterior că au găsit 23 de arme în camera de hotel a atacatorului şi un dispozitiv numit "stock bump", care permite accelerarea descărcării muniţiei prin transformarea unei arme semiautomate într-una complet automată.
Motivul acţiunii lui Stephen Paddock rămâne necunoscut pentru investigatori.
Citeşte şi: Încep audierile la Comisia SIPA. Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea ar putea fi chemaţi la ancheta desfăşurată de Parlament
Citește pe alephnews.ro: Oradea este noul oraș-vedetă al României. Ce a contribuit la dezvoltarea sa și cum a ajuns în „Cities of Tomorrow”
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Peste 10.000 de absolvenți de Medicină susțin astăzi Examenul de Rezidențiat. Ce specializări au cele mai multe posturi scoase la concurs
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Ce afaceri are în România stră-strănepotul marelui poet Mihai Eminescu. El se ocupă de o afacere de familie, cu o tradiţie care datează din anii 1800
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
CANCAN.RO
Prognoza Accuweather actualizată iarnă 2024/2025: Când ninge în București – în decembrie, ianuarie și februarie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:31
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 998. Rusia lansează un atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei / Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva Ucrainei / Marş al opoziţiei ruse organizat la Berlin
-
astăzi, 19:19
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului