- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.05.2017, 15:27)
- Oana Despa
Video FOTO, VIDEO. TAVAN căzut în interiorul unei din şcoli din Capitală. Inspectorat: Niciun elev nu a fost rănit/ Elevii vor fi mutaţi într-o altă unitate de învăţământ
Un tavan din rigips a căzut într-un corp de clădire al Şcolii Gimnaziale nr. 141, din Sectorul 5, din Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Şcolar General, clădirea respectivă urma să fie reabilitată şi niciun elev nu a fost rănit, copiii fiind în programul "Şcoala Altfel".
"Vorbim de un tavan din rigips şi niciun elev nu a fost rănit, ei fiind în «Şcoala Altfel». Acest corp de clădire este supus reabilitării în perioada imediat următoare, există o decizie în acest sens. Primăria Sectorului 5 îşi va duce la îndeplinire toate obligaţiile pentru ca acest corp de clădire să fie reabilitat",a declarat pentru MEDIAFAX. Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au explicat că situaţia şcolii era cunoscută.
"Se cunoştea situaţia acelei clădiri şi ştia că acolo există nişte probleme, de aceea s-a luat decizia reabilitării. Cursuri se ţin în şcoală, dar nu în corpul acesta de clădire, unde s-au suspendat orele odată cu hotărârea de renovare. Ceea ce este îmbucurător este că niciun elev nu a fost rănit, nu existau copii în unitatea de învăţământ la momentul respectiv. S-au deplasat la şcoală primarul şi viceprimarul", a adăugat Marina Manea.
(Facebook: Radu Ciorniciuc)
Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 141, din sectorul 5 al Capitalei, unde joi, s-a prăbuşit un tavan, vor fi mutaţi temporar într-o altă unitate de învăţământ, anunţă Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Decizia fost luată după ce s-a constatat pericolul la care sunt expuşi copiii.
"Dat fiind pericolul la care elevii pot fi supuşi, a fost luată decizia ca activitatea unităţii de învăţământ să fie mutată temporar, până la sfârşitul anului şcolar 2016-2017, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 127, începând cu ziua de luni, 29 mai 2017. Este de menţionat faptul că unitatea de învăţământ este programată de către Primaria sectorului 5 şi Consiliul Local al sectorului 5 pentru a intra în reabilitare, începând cu vacanţa de vară a elevilor", transmite Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere