De ce au fost amendaţi taximetriştii din zona Gării de Nord şi a Gării Basarab

  • Aproape 60 de amenzi au fost date de poliţiştii de la transporturi din Bucureşti în urma unor controale la taximetre în zona Gării de Nord şi a Gării Basarab.
  • Au mai fost aplicate alte 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 58.500 de lei pentru diverse încălcări ale prevederilor legale.
Urmărește
1110 afișări
Imaginea articolului De ce au fost amendaţi taximetriştii din zona Gării de Nord şi a Gării Basarab

De ce au fost amendaţi taximetriştii din zona Gării de Nord şi a Gării Basarab

Poliţiştii anunţă că acţiunea a vizat prevenirea faptelor de natura penală şi contravenţională ce se produc în sectorul transportului de persoane în regim „taxi” şi prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se produc în sectorul economic.

Au fost verificate 35 de auto şi au fost legitimate 115 persoane, fiind aplicate 56 de amenzi, dintre care 37 la regimul rutier, în valoare de 8.570 de lei, şi 10 la Legea privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Au mai fost aplicate alte 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 58.500 de lei pentru diverse încălcări ale prevederilor legale.

În colaborare cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au mai fost indisponibilizate şi 40 de kilograme de carne, precum şi preparate speciale, în valoare totală de 10.480 lei şi au mai fost aplicate 2 sancţiuni, în valoare de 20.000 de lei.

Totodată, în urma controlului au fost disponibilizate 50 de accesorii de telefoane mobile, 20 de telefoane mobile şi 900 de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
amenzi,
taxi,
poliţie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici