- Home
- Social
- SIBIU, (22.01.2016, 15:50)
- Diana Stancovici ,
Telecabina de la Bâlea Lac, repusă în funcţiune după trei zile
Telecabina de la Bâlea Lac a fost repusă în funcţiune, vineri, după ce în urmă cu trei zile s-a defectat, iar peste 70 de turişti nu au mai avut cu ce să coboare de pe munte, fiind necesară intervenţia a două elicoptere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Telecabina de la Bâlea Lac, repusă în funcţiune după trei zile (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al firmei care administrează telecabina de la Bâlea, Lidia Bădilă, a declarat că telecabina a fost repusă în funcţiune începând cu ora 15.00, după ce echipele de intervenţie au reuşit să remedieze defecţiunea apărută marţi.
”Persoanele care vor sa urce la cota 2.034 pot face acest lucru după programul obişnuit 09.00 – 17.00”, a spus Bădilă.
Telecabina de la Bâlea s-a defectat, marţi după-amiază, iar peste 70 de turişti care au urcat la Bâlea Lac nu au mai putut coborî. Turiştii rămaşi la Bâlea Lac în noaptea de marţi spre miercuri au primit cazare gratuită şi o masă caldă la cabanele din zonă. Printre cei 72 de turişti blocaţi pe munte erau şi 34 de copii din Craiova. Turiştii au fost coborâţi, miercuri, cu elicoptere, unul de la Bucureşti şi altul de la Cluj, până în zona localităţii Cârţişoara, unde au fost evaluaţi de către medicii SMURD. Tot în localitatea Cârţişoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a montat un cort încălzit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump îl demite pe şeful Statului Major Întrunit, C.Q. Brown
-
Reuters: SUA iau în calcul să taie accesul Ucrainei la internetul Starlink dacă nu va semna acordul privind mineralele rare
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
Lidia Bădilă declara, joi, corespondentului MEDIAFAX, că rezervările la Hotelul de Gheaţă şi la cabana administrată de firmă au fost anulate pentru acest sfârşit de săptămână.
"Toate rezervările au fost anulate şi au fost amânate pentru luna februarie. În funcţie de cum evoluează situaţia, luăm în calcul şi anularea tuturor rezervărilor până la finalul lunii ianuarie", afirma Bădilă.
Telecabina este, în această perioadă a anului, singura modalitate de a ajunge la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe