Timişoara: Acoperişul unui bloc a fost smuls de vânt şi a căzut peste o casă. Trei persoane au fost rănite

Acoperişul unui bloc din Timişoara a fost smuls de vântul puternic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a căzut peste o casă, iar o femeie şi doi copii aflaţi în locuinţa peste care s-a prăbuşit acoperişul au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Urmărește
453 afișări
Imaginea articolului Timişoara: Acoperişul unui bloc a fost smuls de vânt şi a căzut peste o casă. Trei persoane au fost rănite

Timişoara: Acoperişul unui bloc a fost smuls de vânt şi a căzut peste o casă. Trei persoane au fost rănite

Pompierii din Timişoara au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe zone din oraş, din cauza unei furtuni puternice.

Prima intervenţie a fost la un bloc din zona Calea Girocului, situată în sudul oraşului. Din cauza vântului, acoperişul de tablă a fost smuls de pe imobil şi a căzut pe o casă aflată în apropiere. O femeie de 28 de ani şi doi copii, unul de două luni şi altul de doi ani, care se aflau în casă, au fost răniţi uşor şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde au rămas internaţi peste noapte.

Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică şi tot din cauza furtunii au căzut mai multe crengi de copaci pe străzile din Timişoara, dar şi tencuială şi ţigle de pe clădirile vechi din centrul oraşului.

De asemenea, mai multe localităţi din judeţul Timiş, printre care şi municipiul Lugoj, au rămas fără energie electrică timp de mai multe ore, însă problema a fost remediată până duminică dimineaţă.

Judeţul Timiş s-a aflat, sâmbătă seară, sub cod galben de vânt puternic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici